Departamentul de Stat american a denunţat, vineri, verdictul "disproporţionat" pronunţat în Rusia în cazul membrelor trupei punk Pussy Riot – condamnate la închisoare pentru huliganism -, îndemnând Moscova să revizuiască decizia şi să asigure libertatea de expresie. De asemenea, Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon, şi secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland, susţin că sentinţa este disproporţionată în raport cu delictul comis de acestea. Cele trei au interpretat "o rugăciune punk" în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, cerându-i Sfintei Fecioare să "îl alunge pe Putin" de la putere.
Cele trei membre ale trupei punk Pussy Riot, arestate în februarie, au fost condamnate la câte doi ani de închisoare de Tribunalul din Moscova, care le-a găsit vinovate de "huliganism" şi "instigare la ură religioasă", după un proces intens mediatizat pe plan internaţional.
Nadejda Tolokonnikova, în vârstă de 22 de ani, Ekaterina Samuţevici, 30 de ani, şi Maria Alehina, 24 de ani, au interpretat ceea ce ele au numit "o rugăciune punk" în Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, cerându-i Sfintei Fecioare să "îl alunge pe Putin" de la putere, "au încălcat ordinea publică" şi au adus "ofense sentimentelor (religioase) ale credincioşilor", fără să îşi exprime apoi regretul pentru fapta comisă, a declarat judecătoarea Marina Sirova.
"Statele Unite sunt preocupate de verdict, de pedepsele disproporţionate pronunţate de tribunalul din Moscova, dar şi de impactul negativ asupra libertăţii de expresie în Rusia", conform unui comunicat al Departamentului de Stat american, citat de Mediafax.
Şi Biserica Ortodoxă rusă a lansat un apel la "clemenţă" faţă de cele trei membre ale grupului Pussy Riot condamnate la închisoare.
"Fără a avea dubii asupra legitimităţii deciziei justiţiei, cerem