Faptele din ultimele săptămîni petrecute în România sunt revelatoare pentru barbaria, tensiunea uneori paroxistică și jocul fără reguli cu care acționează cei ce se înfruntă acum.
Jocul de-a plagiatul sau cu doctoratul în vine. Este extraordinar cum jocul politic a adus în prim plan o chestiune, plagiatul, care ține în egală măsură de dreptul de proprietate intelectuală, de dreptul de autor, de cariera universitară și socială, de etica în cîmpul social și politic. Nu un organism abilitat ca atare, din lumea academică, aduce chestiunea în prim plan, ci adversarul politic (vezi ce scriam aici pe 15 iunie, vezi ce au scris remarcabil aici Vlad Zografi și alții). O “boală” cronică, plagierea, e acum diagnosticată nu în cîmpul ei de referință, literatura, inventica sau universitatea, ci în cîmpul politic unde totul poate fi distorsionat, iar zgomotul devine mesajul. E în natura oricărui factor de putere să își apere soldații și gradații iar cînd liderul devine portdrapelul distorsiunii, situația e cu atît mai gravă. S-a întîmplat și în regimurile de dreapta, de centru și de stînga în perioada contemporană în Europa. Asta nu e ceva nou. Nou pare să fie abandonul progresiv al unor norme, al unor reguli care mențin un anume echilibru apt să facă posibilă existența în condițiile schimbării de regim politic. Ne aducem aminte că și cînd “regimul Iliescu” a fost validat în 1992, și cînd “regimul Constantinescu” a fost validat în 1996, din nou “regimul Iliescu” în 2000 și apoi “regimurile Băsescu” reacția și contrareacția au fost de multe ori barbare, fără reguli respectate, așa ca între mardeiași de cartier. Dar noii mardeiași se numesc acum juriști, oameni care își folosesc inteligența pentru ne-stabilirea adevărului. Oameni care confecționează noua realitate conformă noului limbaj: limbajul irealului ce este impus drept real.
Original e acum instrumentul politic
