Cele mai mari trei companii petroliere de pe piaţa românească au majorat preţurile carburanţilor comercializaţi în staţiile proprii. Conform datelor publicate pe site-urile OMV Petrom, Rompetrol şi Lukoil, scumpirile au fost făcute ieri, preţurile fiind majorate atât la benzină, cât şi la motorină cu 9 bani/litru. Capital.ro îţi arată care sunt preţurile la cele trei companii petroliere. Vezi imaginile de mai jos.
La OMV Petrom, cea mai mare companie de pe piaţa românească, preţul benzinei a crescut în mai puţin de două luni cu 40 de bani. În perioada 15 mai-30 iunie, compania a aplicat cinci ieftiniri, cu câte 3 bani fiecare. După reducerile menţionate preţurile “au luat foc”, compania aplicând cinci majorări, între 5 şi 9 bani/litru. Astfel, dacă la finele lunii iunie, un litru de benzină standard 95, la staţia de pe strada Mihai Eminescu din Bucureşti, benzinărie monitorizată de capital.ro, costa 5,66 lei, acum, la aceeaşi staţie, un litru de benzină standard 95 costă 6,06 lei. Benzina Extra 99, sortimentul mai scump comercializat de OMV Petrom, avea preţul de 6,08 lei/litru la finele lunii iunie, iar în prezent se vinde cu 6,48 de lei.
A doua companie de pe piaţa petrolieră, după numărul de staţii, Rompetrol,a modificat preţurile de mai multe ori, aplicând chiar şi o scădere. Dar şoferii nu s-au putut bucura de preţurile reduse decât o singură zi, deoarece compania a scumpit din nou benzina şi motorina. Joi, 16 august, Rompetrol a ieftinit benzina şi motorina cu 4 bani/litru, dar vineri a scumpit produsele cu 9 bani/litru. Vezi mai jos care sunt preţurile actuale.
În cazul Lukoil, preţurile carburanţilor în a doua parte a anului au fost modificate de şase ori. Ca urmare a acestor modificări, preţurile au crescut între 41 şi 49 de bani/litru. Cel mai ieftin sortiment de benzină – Euroluk 95 - a fost s