Aşa cum ne-a obişnuit, Dacia păstrează o tăcere totală în jurul prezenţei la Salonul auto de la Paris din toamna acestui an.
Evenimentul din capitala Franţei, care va debuta la finele lunii viitoare, va fi unul dintre cele mai interesante din ultimii ani.
În linii mari, vedetele ediţiei din acest an sunt deja cunoscute.
Alături de a şaptea generaţie a compactului Volkswagen Golf vor mai fi prezentate Skoda Rapid, Peugeot 301 – două berline de buget, care ar urma să concurenze cu (versiunile superioare ale) modelului Dacia Logan 2.
Noul Logan – pe care Dacia l-a pus deja la punct – şi-ar putea face apariţia la Paris. La fel şi versiunea cu facelift a gamei subcompacte Sandero.
Întrebat fiind despre lansarea modelului Logan 2, cu prilejul Salonului auto de la Geneva din luna martie, Carlos Tavarez, mâna dreaptă a preşedintelui Renault, Carlos Ghosn, a adoptat un ton evaziv, insistând asupra iminentei apariţii – la Paris – a Daciei Sandero cu facelift.
Peste vară, în industrie şi-au făcut loc tot mai multe informaţii – neconfirmate oficial – despre o foarte posibilă apariţie-surpriză a berliniei low-cost primordiale, Dacia Logan – un model mai mare, mai bine dotat şi ceva mai scump decât originalul lansat în 2004.