Gimnasta Sandra Izbaşa (22 de ani), campioană olimpică la sărituri şi medaliată cu bronz în concursul pe echipe la JO 2012, spune că se va gândi serios în perioada următoare, dacă va mai continua să concureze sau să abandoneze activitatea competiţională. Indiferent pe ce drum va apuca, frumoasa sportivă mărturiseşte că nu va deveni antrenoare şi nici nu va profesa în domeniul kinetoterapiei, domeniul în care e studentă în acest moment. Gimnasta Sandra Izbaşa (22 de ani), campioană olimpică la sărituri şi medaliată cu bronz în concursul pe echipe la JO 2012, spune că se va gândi serios în perioada următoare, dacă va mai continua să concureze sau să abandoneze activitatea competiţională. Indiferent pe ce drum va apuca, frumoasa sportivă mărturiseşte că nu va deveni antrenoare şi nici nu va profesa în domeniul kinetoterapiei, domeniul în care e studentă în acest moment.
Libertatea: S-a terminat această ediţie a Jocurilor Olimpice. Care sunt impresiile tale după această competiţie?
Sandra Izbaşa: Acum pot să spun că totul a fost bine, totul a fost frumos. Greul a trecut, dar în sufletul meu ştiu cât am muncit şi cât de grele au fost zilele petrecute în sala de antrenament. Nu îmi pare rău pentru tot efortul depus, a meritat pe deplin atât munca meu, cât şi a antrenorilor, pentru că sunt şi rezultatele lor.
Ai rămas cu vreun regret după Londra?
Nu am nici un regret, sunt doar fericită. Sigur, se putea şi mai bine. Întotdeauna este loc şi de rezultate mai bune, dar mă mulţumesc cu ce am realizat.
Ce vei face în perioada următoare?
Voi avea o vacanţă şi mă voi decide ce voi face în viitor. Nu m-am hotărât încă, dacă voi mai continua. Mă voi gândi serios, pentru că nu vreau să iau decizii pripite. Părinţii mă ajută şi mă îndrumă, îmi dau sfaturi şi colaborăm. Nu mă lasă să fac ce vreau eu, pentru că sunt părinţii mei, au o experienţ