Modalitatile de exprimare ale celor trei personaje centrale din politica romaneasca la zi denota o stare de fapt, cat si tendinta spre care se indreapta aflarea radacinilor unei ecuatii dovedite mult mai dificile decat arata initial enuntul ipotezei.

S-o luam pe rand. Crin Antonescu, in pofida unei detasari autoimpuse si a spontaneitatii raspunsurilor, nu reuseste sa mascheze preocuparea pentru ce va urma. Zambetul, atunci cand se hotaraste sa-l arboreze, nu convinge.

E din recuzita obligatorie a diplomatiei, dar nu are naturalete. Daca se pot lua trecator in seama mimica, expresia fizionomica ce insotesc un discurs, nu se poate spune acelasi lucru despre comunicarea verbala. Aici lucrurile stau si trebuie luate mult mai in serios.

Se ne amintim de acea afirmatie a premierului Ponta referitoare la cancelarul Merkel si eventualul sau vot in Romania. Crin Antonescu a dezavuat in surdina iesirea prietenului , stiind ca asa ceva nu se cuvine, desi o oarecare logica patriotarda cautiona rabufnirea.

Acum asistam la o alta gama de abordare in privinta inaltului demnitar german. Un ton taios-intepator. In opinia presedintelui interimar, sefa Guvernului de la Berlin s-a folosit de Traian Basescu ca de o unealta comoda si facila. Devenita apoi tot mai pretioasa in vederea indepartarii oricarui chip de complicatie in Romania.

In agenda personala, la rubrica malitiozitati, i-a trecut pe reprezentantul Executivului american, Philip Gordon, precum si Departamentul de Stat al SUA.

La randul sau, Victor Ponta solicita grabire Curtii Constitutionale in elaborarea deciziei privind referendumul din 29 iulie. Mai putin ca rezon al eventualei culpabilitati de care ar putea fi acuzat pentru acest interminabil suspans politic, ci mai degraba a influentei presiunilor la care este supus.

Se simte ca-l preocup