Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamyk Craiova a găsit formula câştigătoare

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 18 august 2012 ·

Grupa de juniori sub zece ani, pregătită de Filip Popescu, a câştigat trofeul Braşov Junior’s Cup, competiţie încheiată recent, la care au mai participat şi alte formaţii craiovene

Vânătoare de trofee, cam asta au făcut juniorii craioveni în acest an. Ultima ispravă i-a aparţinut clubului Dinamyk Craiova, grupa de copii născuţi în 2003 cucerind trofeul Braşov Junior’s Cup, una dintre cele mai importante competiţii din sud-estul Europei. La turneul care a avut loc recent în inima Ardealului, şi la care au luat parte peste 200 de formaţii din nouă ţări, elevii lui Filip Popescu au înregistrat o înfrângere, 2-3 cu Constantin Dumitru, o remiză, 0-0 cu ACS Tâmpa Blue, şi şase victorii. Dinamicii craioveni au trecut cu 6-1 de LPS Vaslui Roşu, cu 4-0 de Sport Team Bucureşti, cu 4-2 de CSS Braşovia, tot cu 4-2, dar la penaltiuri (1-1 în timpul regulamentar), de FC Benţa Braşov, şi cu 3-0 de Iniţial Bucureşti (semifinală), pentru ca în finală să surclaseze, scor 2-0 (goluri Robert Jerdea, Robert Popescu), formaţia Dani Coman Piteşti.

„Copiii s-au comportat extraordinar, am fost o familie unită şi asta a contat foarte mult. Mă aşteptam să facem o figură frumoasă, de-asta am plecat de acasă, ca să câştigăm trofeul. Mă bucur nespus pentru copii, acest trofeu îi întăreşte şi îi motivează pentru viitor“, a spus, pentru GdS, antrenorul Filip Popescu, al cărui lot i-a cuprins pe următorii: Mario Enache, Gabriel Ciuciulete, Mario Isuf, Robert Traşcă, Robert Popescu, Robert Jerdea, Andi Enache, Denis Prunaru, Radu Pădureţu, Antony Bojin, Gabriel Duţă şi David Bică.

Robert Popescu - de la perfuzii, la cel mai bun jucător

De la echipa Dinamyk Craiova Under 10 s-a remarcat şi juniorul Robert Popescu, nimeni altul decât fiul antrenorului Filip Popescu, acesta fiind declarat cel mai bun jucător la categoria sa de vârstă. Interesant este că

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Putea fi prevenită tentativa de asasinare a lui Trump din 2024? Un raport al Senatului SUA: „Nu a fost o singură eroare”

Mediafax acum 37 minute
Raportul a fost publicat la un an după ce un bărbat înarmat în vârstă de 20 de ani a deschis focul asupra lui Trump în Butler, Pennsylvania. Documentul acuză Secret Service de neglijență și defecțiuni de comunicare în planificarea și executarea miti

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 19 minute
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum o ora
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 6 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 3 ore
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 8 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum o ora
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum o ora
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°