Secretarul general al ONU Ban Ki-moon şi-a exprimat consternarea în legătură cu declaraţiile liderilor iranieni cu privire la Israel, a anunţat un purtător de cuvânt, citat de AFP.
Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a afirmat vineri că "tumora canceroasă" Israel va dispărea în curând. Declaraţiile sale au fost criticate vehement în capitalele occidentale.
Miercuri, Ghidul suprem iranian, ayatolahul Ali Khamenei, afirmase deja că Israelul, "o excrescenţă sionistă artificială", va dispărea.
"Secretarul general (al ONU) este consternat de declaraţiile ameninţătoare la adresa Israelului atribuite în ultimele două zile liderului suprem şi preşedintelui republicii islamice Iran", potrivit unui comunicat dat publicităţii de purtătorul de cuvânt Martin Nesirky.
Ban "condamnă aceste declaraţii ofensatoare şi incendiare", se mai arată în comunicat.
"Toţi liderii din regiune trebuie să se exprime pentru a diminua tensiunea şi nu pentru a provoca o escaladare a tensiunii".
În ultimele săptămâni, presa israeliană a relatat pe larg despre informaţii potrivit cărora o acţiune militară israeliană împotriva programului nuclear iranian ar fi iminentă, chiar dacă perspectiva divizează liderii ţării.
Preşedintele israelian Shimon Peres a provocat o polemică declarând joi că este "clar" că Israelul nu poate să atace Iranul fără ajutorul Statelor Unite.
Singura putere nucleară - neoficială - din regiune, Israelul consideră că existenţa sa ar fi ameninţată dacă Teheranul ar dispune de bomba atomică. În pofida dezminţirilor iraniene, occidentalii suspectează că programul nuclear al Teheranului are scopuri militare.