Recuperarea pe care românul o urmează în Statele Unite, din luna mai a acestui an, a început să dea roade. Fostul fotbalist a postat pe Youtube un filmuleţ în care se vede clar cum a progresat faţa de momentul în care a ajuns în America. Vezi imaginile, citeşte ce spune Neşu şi transmite-i un mesaj de încurajare!
În filmuleţul postat de Neşu, se poate vedea cum acesta pedalează o bicicletă cu ambele mâine, fără să fie ajutat de nimeni. Asta după ce, imediat după accidentare, „Bichonul" era paralizat aproape complet, iar înainte de a ajunge în America nu-şi putea mişca decât gâtul şi parţial mâna stânga.
Ce a scris Neşu pe Twitter?
„În sfârşit, un progres real! Pedalez bicicleta cu ambele mâini, SINGUR, FĂRĂ NICIUN AJUTOR. Sunt foarte bucuros", e mesajul postat de Neşu (29 de ani).
Fostul fotbalist al lui Utrecht s-a accidentat grav, la 10 mai 2011, la un antrenament al olandezilor, când un coechipier a căzut peste el.
Medicii l-au diagnosticat pe Neşu cu fractură de vertebră cervicală. De atunci, „Bichonul" a început lupta pentru a putea merge din nou, iar primele rezultate se văd acum.
VEZI IMAGINILE CU NEŞU PEDALÂND O BICICLETĂ