Pasionat cercetător al istoriei locale, Anastasie Georgescu vorbea, la 1923, despre cum era Craiova cu un secol înainte ca el să scrie acele rânduri, arătându-ne o faţă mai veche şi mai puţin cunoscută a oraşului banilor

Acum o sută de ani (1823 – n.r.), „Craiova nu avea nici pe departe întinderea pe care o are astăzi. În linie dreaptă dela răsărit la apus, ea nu se întindea mai departe decât de unde este azi începutul stradei Regele Ioaniţiu până la biserica Obedeanu, din capul stradei Barbu Catargiu. Toată partea oraşului coprinsă în sectorul format de stradele actuale: Cuza Vodă, Nicolae Bălcescu, Vasile Alexandri (fostă Neptun) şi Fraţii Goleşti este absolut nouă, cu excepţia câtorva pâlcuri de căsuţe şi bordeie, care alcătuiau pe acea vreme câteva mahalale de periferie, şi acelea foarte reduse“.

Capul Podului, Drumul Bucureştiului şi bariera

Într-adevăr, continua Anastasie, „în partea de apus a bisericii Obedeanului începe o regiune mlăştinoasă, care nu a lăsat oraşul să se întindă într’acolo. Însuşi ctitorul Obedeanu, în testamentul său de înzestrare a bisericii, îi lasă, printre altele, şi un heleşteu, care este lângă mănăstire“. La răsărit, „sfârşitul stradei Alexandru Lahovari de azi a purtat până mai deună-zi numele caracteristic de Capul Podului, iar strada Cuza Vodă şi azi se numeşte de către bătrâni şi băştinaşi, câţi mai sunt, Drumul Bucureştiului“. La răspântia formată de „stradele de azi Cuza-Vodă, Regele Ioaniţiu şi Sofia Caneciu era... bariera oraşului. De aci înainte, pe buza de miază-noapte a podişului, pe care stau şi azi aninate casele de pe strada numită Cuza-Vodă, se continua, spre răsărit, Drumul Bucureştiului, printre căsuţe şi bordeie, înşirate din ce în ce mai rar, la spatele locuinţei lui Hagi-Enuşi, ale cărei zidiri şi împrejmuiri se întindeau prin strada 13 Septembre de azi, spre biserica Postelnicu Firu“.

Coana