Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că nimeni nu va accepta ca judecătorii Curţii Constituţionale să invalideze cu cinci voturi la patru referednumul de demitere a lui Traian Băsescu, el precizând că legea obligă ca decizia să fie luată cu şase voturi la trei.
El a mai spus că este de părere că Traian Băsescu are şanse minime de a reveni la Cotroceni.
"Şansele lui Traian Băsescu de a reveni la Cotroceni sunt minime, eu cred într-un verdict corect al Curţii Constituţionale", a spus Antonescu.
El a precizat că un astfel de verdict corect care ar respecta spiritul legii şi realitatea.
Antonescu a ţinut să spună că nu se poate ca cei de la CC să invalideze referendumul cu cinci voturi la patru.
"Nimeni nu va accepta aşa ceva", a spus Antonescu.
El a menţionat că nu crede că cei de la CC au discutat serios despre această variantă.
Preşedintele interimar a mai declarat că, din punct de vedere juridic, o să recunoască decizia Curţii Constituţionale, dacă e de invalidare a referendumului, dacă e dată cu şase voturi la trei, dar politic nu o va recunoaşte niciodată.
"Sigur că o să recunosc decizia aceasta, din punct de vedere juridic, pentru că politic nu o să o recunosc niciodată. Nu am cum să nu recunosc nicio decizie a Curţii sau al oricărui tribunal, pentru că, altfel, ne luăm cu ciomegele, Doamne fereşte!", a spus Crin Antonescu.
Despre faptul că şi Monica Macovei făcuse declaraţii privind posibile violenţe sociale, Antonescu a spus: "La doamna Macovei nici nu mă miră, eu însă sunt n minţile mele şi nu fac asemenea lucruri".
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, vineri, că nimeni nu va accepta ca judecătorii Curţii Constituţionale să invalideze cu cinci voturi la patru referednumul de demitere a lui Traian Băsescu, el precizând că legea obligă ca decizia să fie luată c