Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procurorii DNA au descins la Bâlteni

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 18 august 2012 ·

Echipe de procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Bucureşti s-au aflat vineri în comuna gorjeană Bâlteni. Una din cele mai întinse din judeţ şi cu populaţia cea mai numeroasă, comuna Bâlteni a fost pentru câteva ore locul unde anchetatorii au zăbovit pentru a le lua declaraţii câtorva zeci de săteni. Au fost vizaţi cetăţenii din două zone ale satului Peşteana, locuit în majoritate de persoane de etnie romă. Potrivit unor surse locale, bănuiala procurorilor anticorupţie ar fi fost că romii nu ar fi mers la vot, dar ar fi apărut pe liste că au votat. Verificările au vizat între altele şi acest aspect. O parte a celor audiaţi au şi recunoscut acest lucru şi că, în principal, au fost întrebaţi dacă au mers la vot în ziua referendumului şi li s-a solicitat să dea declaraţii scrise. Procurorii au avut la ei o serie de documente, în baza cărora s-au deplasat la anumite adrese din Peşteana.

A fost audiat un bătrân de 90 de ani

Unul dintre cei audiaţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie a fost un bătrân de 90 de ani. Vasile Săulescu este tatăl unui consilier local din Bâlteni şi a fost întrebat de anchetatorii cărora le-a deschis poarta dacă a votat la referendumul privind demiterea preşedintelui suspendat. Procurorii anticorupţie l-au rugat să scrie o declaraţie, însă bătrânul a invocat faptul că nu ştie să scrie şi să citească, dar şi că nu mai vede bine. În aceste condiţii, declaraţia bătrânului a fost scrisă de unul dintre oamenii legii veniţi în anchetă la faţa locului. Sătenii s-au declarat nemulţumiţi că s-au trezit cu procurorii peste ei în case, însă le-au răspuns la întrebări angajaţilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Nemulţumit că procurorii nu vor să stea de vorbă cu jurnaliştii sosiţi la faţa locului, un sătean s-a postat pentru câteva secunde în faţa maşinii procurorilor şi i-a invitat să stea de vorbă cu pre

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 22 minute
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Arest la domiciliu prelungit cu 30 de zile pentru trei dintre mercenarii lui Horațiu Potra. Liderul grupării este în continuare căutat de autorități

Adevarul acum 28 minute
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, miercuri, 16 iulie, prelungirea cu 30 de zile a mandatelor de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea lui Horaţiu Potra.

Un bărbat din Iași a murit de RABIE, după ce a fost mușcat de un câine. Primul caz fatal din ultimii 13 ani, din România

Gandul acum 15 minute
Un bărbat în vârstă de 44 de ani din Voinești, județul Iași, căsătorit și tată a trei copii, a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân în luna februarie a acestui an. Simptomele au început să se agraveze în luna iunie, când a fo

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 5 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum o ora
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 3 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 4 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Vremea

București
acum

25°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

21°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/30°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°