Având în vedere că, începând cu data de 1 iulie 2012 :
** au intrat în vigoare prevederile cap.II “Contribuţii sociale obligatorii privind persoanele care realizează venituri din activităţi independente, activităţi agricole şi asocieri fără personalitate juridică” şi ale cap.III “Contribuţia de asigurări sociale de sănătate privind persoanele care realizează alte venituri, precum şi persoanele care nu realizează venituri” din titlul IX2 “Contribuţii sociale” al Codului fiscal (capitolele II şi III au fost introduse în Codul fiscal prin OUG nr.125/2011)
** au fost abrogate prevederile art.III din OUG nr.58/2010 pentru modificarea şi completarea Codului fiscal, prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1135/2012 publicat in Monitorul Oficial nr.582/14.08.2012 au fost aduse modificări asupra modului de completare a formularului 100 “Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”. Se elimină din Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, deci nu se mai declară în formularul 100 :
**impozitul pe veniturile din drepturi de proprietate intelectuală
**impozitul pe veniturile din activitatea de expertiză contabilă şi tehnică, judiciară şi extrajudiciară
**impozitul pe veniturile din activităţi desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor civile încheiate potrivit Codului civil, precum şi a contractelor de agent
**impozitul pe veniturile din activităţi agricole
**impozitul pe veniturile persoanelor fizice dintr-o asociere cu o persoană juridică microîntreprindere, care nu generează o persoană juridică
Aceste obligaţii datorate începând cu data de 1 iulie, cu termen de declarare până la data de 25 august 2012 se declară prin formularul 112 ”Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”,