Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa autohtonă va scădea cel puţin cu 10% în 2012

Publicat in Romania Libera, duminică 19 august 2012 ·

iaţa auto din România va scădea, în 2012, cu cel puţin 10% faţă de anul anterior, iar vânzările se vor cifra la 85.000-90.000 de unităţi, estimează Tiberiu Bardan, directorul general al companiei Di-Bas, distribuitor important pe piaţa locală de automobile Opel şi Chevrolet, cu vânzări de 1.000 de unităţi în 2011.

'După un start în trombă, cu creşterile spectaculoase din ianuarie-februarie, trendul este descrescător de la lună la lună', a declarat, pentru AGERPRES, reprezentantul companiei auto.

Acesta a afirmat că Programul Rabla nu a mers prea bine în acest an din cauza numărului redus de tichete şi al preţului foarte ridicat al acestora.

'Este o piaţă a intermediarilor care au ţinut sus preţul acestor tichete', a spus Bardan, care a adăugat că, în anii anteriori, mărcile Opel şi Chevrolet erau printre principalii beneficiari ai acestui program, după marca naţională Dacia.

Conform datelor oficiale APIA, piaţa auto românească (autoturisme şi vehicule comerciale) a scăzut, în 2011, cu 7,4%, de la 119.576 unităţi, în 2010, la 110.668 unităţi. Anul trecut, scăderea pieţei la autoturisme a fost de 11%, de la 106.328 unităţi la 94.624 unităţi.

Di-Bas Auto, dealer Opel şi Chevrolet în oraşele Bucureşti şi Ploieşti, a vândut de la începerea activităţii peste 10.000 de autoturisme.

Anul trecut, compania a vândut 550 de automobile noi în Bucureşti, 150 de automobile rulate în Bucureşti şi 350 de automobile rulate în Ploieşti, iar cifra de afaceri raportată a fost de 12 milioane euro.

Potrivit directorului generale al Di-Bas, în 2012 este dificil de atins acest nivel, în condiţiile în care vânzările de maşini, care dau consistenţă acestui indicator financiar, au scăzut cu 20-25% pe primele şase luni.

Cifra de afaceri pe after-sales (activităţile post-vânzare) a fost, în 2011, de patru mi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 47 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 26 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 31 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 47 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°