Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anca Serea şi Adi Sână îşi botează chiar acum băieţelul! Au venit la biserică cu un super Rolls Royce

Publicat in Cancan, duminică 19 august 2012 ·

Adi a fost cel care a împins căruciorul, Anca fiind puţin incomodată de rochia foarte strâmtă Anca şi Adi au venit cu un Rolls Royce, atrăgând privirile tuturor trecătorilor Geanina Varga, una dintre cele mai bune prietene de-ale Ancăi, a venit singură la botez Lora şi soţul ei, Dan Badea, au răspuns pozitiv invitaţiei la eveniment, după ce Anca şI Adi au fost şI ei la nunta lor Sorin Brotnei, colegul lui Adi, s-a oprit câteva secunde din drum întrucât rochia i-a cam incomodat paşii iubitei sale, Daniela Aciu Mihai, colegul de trupă al lui Adi, şi soţia lui, Laura, au fost primii invitaţi care au ajuns la bisericăDupă o săptămână în care au stat nunai pe drumuri, pentru a face toate pregătirile necesare, iată că a venit ziua cea mare pentru Anca Serea şI Adi Sână! Cei doi părinţi au ajuns la Mănăstirea Caşin din Capitală, cu un superb Rolls Royce, acolo unde îl creştinează pe băieţelul lor, Noah, în vârstă de trei luni. La eveniment participă cele mai apropiate rude şI prieteni ai celor doi, printre care şI colegii lui Adi, băieţii din trupa Akcent. După slujba de botez, va urma o petrecere deosebită, desfăşurată într-un resturant luxos, cu o panoramă superbă, a întregii Capitale.

Rămâi pe CANCAN pentru amănunte în timp real

Adi a fost cel care a împins căruciorul, Anca fiind puţin incomodată de rochia foarte strâmtă Anca şi Adi au venit cu un Rolls Royce, atrăgând privirile tuturor trecătorilor Geanina Varga, una dintre cele mai bune prietene de-ale Ancăi, a venit singură la botez Lora şi soţul ei, Dan Badea, au răspuns pozitiv invitaţiei la eveniment, după ce Anca şI Adi au fost şI ei la nunta lor Sorin Brotnei, colegul lui Adi, s-a oprit câteva secunde din drum întrucât rochia i-a cam incomodat paşii iubitei sale, Daniela Aciu Mihai, colegul de trupă al lui Adi, şi soţia lui, Laura, au fost primii invitaţi care au ajuns la bisericăDupă o săptămână

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 34 minute
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 39 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 3 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Când am putea reveni la „taxe mai comode”. Vicepremierul Dragoș Anastasiu a avansat un nou termen

Adevarul acum 48 minute
În contextul actualelor măsuri de austeritate, România ar putea reveni la un regim fiscal mai relaxat până la finalul anului viitor, dacă va exista predictibilitate și dacă Guvernul va continua reformele necesare, a declarat vicepremierul Dragoș Ana

Ursula Von der Leyen a cerut Chinei să pună capăt „sprijinului său de neclintit” pentru Rusia în războiul său împotriva Ucrainei şi să respecte regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a insistat marţi, la Strasbourg, că China trebuie să pună capăt „sprijinului neclintit” pentru Rusia în războiul său împotriva Ucrainei şi să

Incident șocant în Italia: Bărbat aspirat de motorul unui avion pe aeroportul din Bergamo

HotNews acum 26 minute
Aeroportul din Bergamo, care oferă legături aeriene low-cost spre și dinspre Milano, aflat în apropiere, a fost închis temporar, marți, după ce un bărbat a murit după ce a intrat pe pista, chiar când un avion se pregătea de decolare, informează Reut

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 6 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum o ora
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°