Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) ar putea primi luni listele electorale actualizate, după cum a declarat sâmbătă ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa. Mai mult decât atât, ministrul delegat pentru Administratie, Radu Stroe, spune că rezultatul actualizarii listelor electorale va fi surprinzător şi ar putea răsturna situaţia în ceea ce priveşte cvorumul de participare la referendum, care a fost de sub 50%. La rândul său, PDL semnalează presupuse falsuri în listele ce vor fi transmise judecătorilor.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, spune că acţiunea de strângere a datelor din teritoriu necesare pentru documentele cerute de Curtea Constituţională, în legătură cu referendumul, va continua până luni, când se speră că aceasta va fi finalizată.
Duşa a mai spus că, tot luni, ar urma să fie redactate respectivele documente, în urma centralizării informaţiilor privind listele electorale permanente.
Întrebat despre posibilitatea ca PDL să boicoteze actualizarea listelor, Duşa a spus: "Nu cred că cei de la PDL pot să boicoteze o acţiune legală, dispusă de Curtea Constituţională".
Totodată, ministrul delegat al Administraţiei, Radu Stroe, a declarat duminică, referitor la actualizarea listelor electorale, că s-au primit toate datele din teritoriu şi că acestea sunt de natură să răstoarne situaţia de la Curtea Constituţională (CC) în legătură cu referendumul din 29 iulie.
Potrivit lui Stroe, ultimele date necesare pentru actualizarea listelor au fost primite în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică şi că următoarea etapă este centralizarea acestora.
Întrebat dacă rezultatele acestor demersuri sunt natură să răstoarne situaţia de la Curtea Constituţională, ministrul delegat al Administraţiei a răspuns: "Da".
Radu Stroe a mai spus că, în cadrul procesului de actualizare a listelor, au