Gagaismul nu e despre câte un gâgă din subsolul piramidei trebuinţelor.
Am fost la concert la Lady Gaga. Ar trebui să îmi fie ruşine, dar uite că nu îmi este: am ajuns acolo dintr-o curiozitate, admit clişeul, morbidă, dar căutând să înţeleg. Dată fiind criza financiară globală şi mai acuta criză financiară personală, bineînţeles că am mers doar fiindcă am primit un bilet gratis. „Ucide biletul, ucide-l cu foc!", mi-a scris un prieten, un radical. Nu l-am ascultat. M-am dus. Cum să nu mă duc? Ce, sunt un retrograd, am îmbătrânit, nu mai înţeleg tineretul, nu mai ştiu ce este muzica? Am pretenţiile mele!, degeaba am copilărit eu cu Pink Floyd, pe când cerul era mai înalt? Nu am şi eu nocturnele mele cu Chopin, nu sunt eu acela?
Mi-am notat chiar şi temele cărora trebuia să le caut sensul: ce este gagaismul? Ce explică fascinaţia mondială pentru acest produs şi, mai ales, o mai veche obsesie: ce urmează? Bineînţeles că nu am rezistat până la sfârşit. Mi-am obţinut, cât m-am priceput, răspunsurile şi am plecat, ba chiar, fără să fiu Gigi Becali, aş spune că am fugit.
Concertul: numele este, de la început, o jignire. Să îi spunem „spectacol", căci Lady Gaga ar fi mai nimerit să se producă sub cupola unui circ. Desigur, am întâlnit acolo oameni care veniseră ca Jupân Dumitrache: nu pentru comediile celea, să fim serioşi!, ci pentru lume, să vadă şi să fie văzuţi. Mondenii, însă, ne sunt în acest caz, ca şi în atâtea altele, inutili. Lady Gaga este femeia cu barbă a secolului XXI, dar acest rezumat, deşi sever şi probabil exact, nu explică nimic. Din fericire, gagaismul este totuşi explicabil. Nu fiindcă este excentrică şi se îmbracă în carne macră fără os seduce alde Gaga. În acest „spectacol", Lady este evacuată dintr-un vagin gonflabil. Aşa se naşte ea, şi aşa ne-am născut toţi, ne spune. Ce să fie aceasta? O lecţie despre apariţia mamiferelor pe
