Peste 200 de săteni din Bâlteni, judeţul Gorj, au fost chemaţi la sediul Poliţiei din Rovinari să dea explicaţii pentru votul de la referendum. Sâmbătă, au fost audiaţi 50 dintre sătenii citaţi, după ce vineri a ieşit scandal când procurorii au mers să-i ia pe localnici la întrebări. Pentru că cetăţenii chemaţi să dea cu subsemnatul erau foarte speriaţi, USL Gorj a pus doi avocaţi la dispoziţia acestora. De reamintit este faptul că, sâmbătă, zeci de gorjeni din Bâlteni au fost audiaţi de DNA, în dosarul posibilelor fraude la referendumul din 29 iulie, la Poliţia Rovinari, aceştia mergând la sediul instituţiei, împreună cu primarul comunei cu pricina.
Audierile au început sâmbătă de la ora 8.30. Localnicii spun că în timpul audierilor au fost întrebaţi simplu, dacă au fost la vot. Aceştia sunt revoltaţi peste măsură de faptul că procurorii au recurs la astfel de gesturi. „Am o părere foarte proastă despre ce se întâmplă. Ne pun pe drumuri, bani cheltuiţi, timp pierdut şi lumea e descurajată”, a spus un bărbat din Bâlteni. O altă localnică a declarat, la ieşirea de după audieri, că nu i se pare deloc normală această acţiune: „Ne-au pus în primul rând să jurăm pe Biblie şi să ne recunoaştem semnătura. Am recunoscut semnătura, m-a întrebat dacă am votat, am dat o declaraţie cu datele mele scrise de dânşii, am semnat-o. Mi se pare o nebunie. Aşa s-a întâmplat ieri când au venit acasă trei procurori, eu m-am gândit că îi întreabă pe bătrâni ce pensie au, dar dumnealor au scris două declaraţii şi i-a pus pe bătrâni să semneze. A încercat unul (dintre procurori, n.r.) să mă intimideze să-mi spună că a fost ieri cu o declaraţie la mamaia şi că i-a citit-o. I-am zis: « declaraţia spunea că mamaie nu a fost la vot, ori eu sunt însoţitor şi am dreptul să intru cu ea în cabina de vot. Eu am intrat cu ei la vot, ei sunt bătrăni, au peste 80 de ani şi le-am spus înăuntru