Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL: "Grupuri infracţionale organizate acţionează la Externe şi Interne pentru reducerea numărului de alegători cu 2 milioane"

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 19 august 2012 · ·

Cristian Boureanu a averizat , în cadrul unei conferinţe de presă, că PDL deţine informaţii conform cărora se încearcă reducerea numărului de alegători. Mai concret, la Ministerul Afacerilor Externe se pregăteşte radierea de pe listele electorale a unui număr de 3.180.000 de români, dintre care numai 470.000 în Statele Unite.

Cristian Boureanu

Sursa: AGERPRES

În ţară liderii USL exercită presiuni asupra funcţionarilor din primării şi din cadrul MAI pentru reducerea listelor electorale, preconizându-se a se ajunge la 2,5 milioane de români care nu mai au dreptul să figureze pe listele permanente.

Concret, puciștii intenționează să arunce o "perdea de fum" care totalizează aproape 7 milioane de alegători ce pot fi radiați de pe liste, pentru ca în final să reducă numărul acestora cu numai 2 milioane pentru a le ieși calculele de suspendare a președintelui Traian Băsescu.

Fără a se respecta prevederile legale şi fără a se consulta acte de indentitate se preconizează, mai ales pe baza unor declaraţii verbale, să fie scoase de pe liste personae care şi-au schimbat domiciliul, s-au căsătorit sau au divorţat şi şi-au schimbat numele sau români care au actele expirate.

În acest sens, PDL face un apel către funcţionarii cinstiţi să nu se lase atraşi în aceste acte ilegale cu consecinţe penale.

Ponta, Stroe şi Duşa vor fi daţi în judecată

Conducerea PDL va depune o plângere penală împotriva lui Ponta, Stroe şi Duşa, considerând că aceştia s-au cosntituit într-un grup infracţional care încearcă să denatureze rezultatul referendumului. Boureanu a mai vorbit despre declaraţiile contradictorii ale chestorului Manoliu care în ziua de 15 august a pus la dispoziţia Parlamentului liste cu numărul exact de personae cu drept de vot din România şi o săptămână mai târziu, la o solicitate similară a Curţii Constituţionale

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 27 minute
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 2 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 2 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Grevă de avertisment Primăriile din țară vor fi închise, timp de două ore

Ziua Constanta acum o ora
Angajații din primării și din sectorul asistenței sociale vor declanșa, miercuri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, urmând ca peste o săptămână să aibă loc și greva generală, a anunțat, luni, Dan Cârlan, președintele Sindicatului N

Trafic restricţionat pe DN 1, în judeţul Braşov, după ce vehiculele dintr-un convoi militar au atins partea superioară a unui pod / Nu sunt victime / Aglomeraţie şi în alte zone ale DN 1

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Traficul rutier este restricţionat, luni după-amiază, pe DN 1, la Timişu de Sus, în judeţul Braşov, după ce vehiculele dintr-un convoi militar au lovit un pod. Nu sunt victime, dar circulaţia se desf

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 5 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°