Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum vi se pare decizia premierului de a tăia posturile de directori din CE Oltenia?

Publicat in Impact in Gorj, luni 20 august 2012 ·

„Afirmaţia pripită a lui Ponta cu privire la directorii din CEO eu o etichetez ca o declaraţie electorală care place celor mulţi, dar şi nedocumentată, luată pe surse de la bursa bârfelor de către prea tinerii consilieri ai acestuia, atitudine impardonabilă şi incompatibilă cu funcţia de premier. Pentru cei care vor să ştie adevărul numărul directorilor din CEO este puţin peste 60. Dacă mă gândesc la complexitatea problemelor din minerit şi energie, daca mă gândesc la responsabilitatea directorilor, dacă mă gândesc la retribuţiile lor, daca mă gândesc la structura personalului din subordinea acestora şi nivelul lor de pregătire faţă de tehnica din dotare, dacă mă gândesc la capacitatea tehnică şi umană a prestatorilor de servicii, dacă mă gândesc la programele de restructurare permanentă impusă de UE şi FMI şi de exigenţele pieţei europene, dacă mă gândesc la legislaţia ostilă mineritului, sunt prea puţini. Dacă mă gândesc la ce ştiu să facă unii directori, sunt cu adevărat prea mulţi. Dacă mă gândesc la minerit în ultimii 15 ani, numărul de personal s-a redus cu 20.000, a fost practic desfiinţat ICITPML Craiova, proiectantul de specialitate pentru minerit, au fost disponibilizaţi în mod barbar mulţi dintre cei mai buni specialişti cu o bogată experienţă pentru a reduce media vârstei, absolvenţii învăţământului superior şi mediu care pătrund în domeniu sunt din ce în ce mai puţin pregătiţi. Aceşti directori, chiar dacă sunt numiţi pe criterii politice, unii sunt cu adevărat şi profesionişti, aceştia trebuie să compenseze lipsa unor proiectanţi de specialitate, să compenseze lipsa de experienţă a colaboratorilor în formare şi a directorilor politici, să compenseze calitatea îndoielnică a serviciilor şi produselor asigurate prin licitaţii de prestatori de tip „potcovărie”, să compenseze prin implicarea în procesul de formare şi perfecţionare a personalului nou ang

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 43 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 51 minute
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 15 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum o ora
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum 57 minute
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum 54 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°