Un incendiu de pădure s-a declanşat sâmbătă pe insula Chios din estul Greciei, unde trei sate au fost evacuate, au anunţat pompierii locali, citaţi de AFP.
Incendiul a izbucnit sâmbătă dimineaţa în partea de sud a insulei, iar locuitorii au părăsit trei sate din cauza fumului gros care acoperea regiunea.
Flăcările sunt "aproape de zonele locuite, dar pentru moment nu reprezintă o ameninţare imediată", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al pompierilor.
Circa 50 de pompieri cu 17 autospeciale, 79 de militari şi 40 de voluntari se luptă cu flăcările, potrivit purtătorului de cuvânt.
Zece avioane şi cinci elicoptere bombardier cu apă sunt pregătite pentru a fi folosite, dar rafalele puternice de vânt, de 63 de kilometri pe oră le împiedică să extragă apă din mare, a precizat el.
Toţi militarii staţionaţi pe insulă participă la lupta împotriva incendiului, iar mai multe trupe din alte părţi ale ţării sunt pe drum, potrivit unui comunicat al Ministerului grec al Apărării.
Din cauza temperaturilor ridicate şi adeseori a vântului puternic, Greca se confruntă în fiecare vară cu astfel de incendii.