Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marele premiu la Loto 6/49, de peste 4,5 milioane de euro, a fost câştigat. Vezi numerele norocoase

Publicat in Antena 3, duminică 19 august 2012 ·

Marele premiu pus în joc, duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49, de peste 4,5 milioane de euro, a fost câştigat, cele şase numere extrase fiind 33, 37, 31, 25, 28 şi 8, potrivit site-ului Loteriei Române.

Un singur jucător a indicat cele şase numere câştigătoare, valoarea premiului fiind de 20.283.270,27 milioane lei, conform aceleiaşi surse.

La Joker, premiul categoriei I, de peste două milioane de euro, nu a fost câştigat, reportul ajungând astfel la peste 9,2 milioane de lei, se mai precizează pe loto.ro.

Ultimul premiu important câştigat la Loto 6/49, peste 12 milioane de lei, a fost acordat în urma extragerii din 1 aprilie. Premiul de atunci a fost câştigat de un jucător care a depus biletul norocos la o agenţie din Topoloveni, judeţul Argeş. Biletul a fost completat cu o varianta simplă, preţul acestuia fiind de 4,9 lei.

În primele şapte luni ale acestui an, Loteria Română a acordat peste 4,2 milioane de premii, în valoare totală de peste 80,2 milioane de euro.

Marele premiu pus în joc, duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49, de peste 4,5 milioane de euro, a fost câştigat, cele şase numere extrase fiind 33, 37, 31, 25, 28 şi 8, potrivit site-ului Loteriei Române.

Un singur jucător a indicat cele şase numere câştigătoare, valoarea premiului fiind de 20.283.270,27 milioane lei, conform aceleiaşi surse.

La Joker, premiul categoriei I, de peste două milioane de euro, nu a fost câştigat, reportul ajungând astfel la peste 9,2 milioane de lei, se mai precizează pe loto.ro.

Ultimul premiu important câştigat la Loto 6/49, peste 12 milioane de lei, a fost acordat în urma extragerii din 1 aprilie. Premiul de atunci a fost câştigat de un jucător care a depus biletul norocos la o agenţie din Topoloveni, judeţul Argeş. Biletul a fost completat cu o varianta sim

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un predicator, rival vechi al preşedintelui turc Erdogan, a murit la 83 de ani

Mediafax acum 30 minute
Fethullah Gulen, despre care Ankara spune că se află în spatele unei lovituri de stat eşuate din 2016, a murit în Statele Unite, unde trăia, transmite Reuters. Gulen a construit o mişcare islamică puternică în Turcia şi nu numai, dar şi-a petrecut u

Fostul magazin Eva din centrul Capitalei a fost vândut, tranzacţie evaluată la 8 milioane euro

News.ro acum o ora
Bluehouse Capital a vândut spaţiul fostului magazin Eva din centrul Bucureştiului către un investitor local, într-o tranzacţie evaluată la aproximativ opt milioane de euro. Compania de consultanţă imobiliară SVN Romania a asistat ambele părţi implic

Campania Rusiei se intensifică în Europa. Anunțul care îndeamnă la acte de sabotaj: „Probabil aţi văzut deja ce s-a întâmplat în România”

Ziare.com acum o ora
O persoană care s-a identificat ca fiind un estonian vorbitor de limbă rusă în vârstă de 26 de ani, pe nume Valeri Ivanov, a trimis mesaje pe un cont Telegram promovat pe mai multe reţele de socializare pro-Kremlin, care căuta cetăţeni europeni pent

Cuba, în întuneric. Uraganul Oscar loveşte coasta de est în mijlocul unei pene masive de curent

Mediafax acum o ora
Criza energetică a început vineri, când cea mai mare centrală electrică a ţării s-a prăbuşit, provocând o reacţie în lanţ care a paralizat întreaga reţea naţională. Ministrul Energiei şi Minelor, Vicente de la O Levy, a declarat că electricitatea ar

Operațiunea ”Jupiter”, în desfășurare: Peste 100 de percheziții în toată țara și zeci de mandate de aducere VIDEO

Ziare.com acum 17 minute
În cadrul Operațiunii „Jupiter”, Poliția Română și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fac luni, 21 octombrie, peste 100 de percheziții și pun în aplicare peste 50 de mandate de aducere. Infracţiunile economico-financiare şi ce

Prezidențiale Moldova: Maia Sandu îl depășește pe Stoianoglo

Wall-Street.ro acum 54 minute
Preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Maia Sandu, care candidează pentru un nou mandat, are un avans de 15 puncte procentuale în faţa socialistului Alexandr Stoianoglo, în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, care s-au desfăşura

Biciclist decedat după ce a fost acroşat de o maşină pe o şosea din judeţul Timiş

Press Alert acum 28 minute
Foto: Arhivă Sfârşit tragic pentru un bărbat în vârstă de 30 de ani, care circula pe bicicletă în paralel cu un alt biciclist pe şoseaua dintre Dudeştii Vechi şi Sânnicolau Mare, şi a fost acroşat de maşina condusă de un bărbat în vârstă de 50 de an

Bucureşti - Fetiţă de 6 ani muşcată de obraz de un câine

News.ro acum 23 minute
O fetiţă de 6 ani a fost atacată pe stradă luni, în Bucureşti, în timp ce se îndrepta către şcoală, de un câine de talie mare, din rasa Akita, care a muşcat-o de obraz. Proprietarul câinelui a fost identificat, acesta fiind cercetat pentru că nu a l

Maia Sandu acuză fraudarea votului după scorul strâns la referendumul pentru aderarea la UE: „Un atac fără precedent asupra democrației”

HotNews acum 9 ore
Maia Sandu a reacționat târziu, după miezul nopții, la rezultatele care arată un scor strâns la alegerile prezidențiale dar mai ales la referendumul constituțional pentru aderarea la UE. „Moldova s-a confruntat azi și în ultimele luni cu un atac făr

Rusia a atacat Kievul cu drone pentru a doua noapte consecutiv, potrivit Ucrainei

News.ro acum 2 ore
Rusia a lansat mai multe valuri de drone către Kiev pentru a doua noapte consecutiv, avariind clădiri rezidenţiale şi rănind cel puţin un civil, au declarat luni dimineaţă oficiali ucraineni, potrivit Reuters. "Altă noapte, alte îngrijorări", a tran

Vremea

București
acum

10°
lun.

8°/16°
mar.

9°/18°
mie.

10°/19°
joi

11°/19°
Iasi
acum

lun.

5°/16°
mar.

7°/19°
mie.

8°/18°
joi

9°/16°
Constanta
acum

lun.

7°/15°
mar.

11°/16°
mie.

12°/17°
joi

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

2°/16°
mar.

6°/17°
mie.

7°/17°
joi

8°/16°
Timisoara
acum

10°
lun.

8°/18°
mar.

8°/19°
mie.

8°/20°
joi

10°/18°