Vicepreşedintele PNL, Varujan Vosganian, a scris astăzi pe blog că tăcerea lui Traian Băsescu în legătură cu anchetele procurorilor privind eventualele nereguli la referendum este „extrem de interesantă“, însă indiferent de atitudinea pe care ar fi ales-o „ar fi ieşit prost“.
„Extrem de interesantă este tăcerea absolută pe care o păstrează Traian Băsescu în legătură cu ancheta procurorilor privind eventualele nereguli de la referendum. (...) Băsescu n-ar fi avut decât două opţiuni, ori să critice această acţiune, măcar în formele sale procedurale, ori să tacă. Dacă ar fi lăudat-o, şi-ar fi atras şi mai multă antipatie din partea românilor. Dacă ar fi criticat-o sau măcar şi-ar fi exprimat unele rezerve, şi-ar fi atras nedumerirea celor care au făcut toate astea ca să-i fie pe plac. Orice ar fi spus, ar fi ieşit prost“, scrie vicepreşedintele PNL pe blog subliniind că, aşa cum a dovedit şi altădată, pentru Băsescu uneori tăcerea e brăţară de aur, iar cât despre meseria sa, părerile sunt împărţite.
Vicepreşedintele PNL aminteşte şi de cei care nu tac şi se arată surprinşi de procedurile procurorilor care năvălesc prin sate, îndrumaţi de poliţişti şi însoţiţi, precum activiştii evanghelici, de biblii, şi care sunt catalogaţi drept atentatori la independenţa justiţiei.
Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe rolul unităţilor de parchet din cadrul Ministerului Public s-au înregistrat peste 500 dosare penale privind desfăşurarea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, din data de 29 iulie.