29 mai 2012. Olga Gudynn International School organizează concursul Talent Show la Aristocrat Events Hall. Evenimentul aduce străluciri swarovskiene şi clinchete anglofone în Pipera, unde până nu demult luceau în iarbă perlele negre ale oilor şi se auzeau doar strigătele neaoşe ale ciobanilor.
Prinţişori şi cerşetori
La serbarea copiilor aduşi la şcoală cu limuzine şi cu bodyguarzi sunt invitaţi şi orfanii de la Fundaţia Concordia. E începutul unui frumos parteneriat umanitar. Prinţii şi cerşetorii sunt împreună, pentru câteva ore, sub candelabrele de cristal care valorează fiecare cât o şcoală de la ţară. Respiră acelaşi aer răcorit şi purificat de sisteme electrice. Părinţii copiilor de la şcoala particulară umplu sala — plus bonele, şoferii, gărzile de corp. Oameni cu dare de mână. Maşinile lor parcate în zonă au schimbat geografia locului. Unii cu vestimentaţie şi purtări aristocratice, alţii cu haine ţipătoare şi mers apăsat, ciobănesc. Străinii din corpul diplomatic şi din corporaţiile transnaţionale vorbesc în engleză, în franceză. În partea românofonă mai zbârnâie câte un senchiu, un furculiţion se mai înfige în timpan.
Pe partea dreaptă a sălii se întinde standul cu obiecte de tot felul ieşite din mâinile elevilor de la şcoala Olga Guddyn. Desene, jucării, tricouri, cusături de mână. Cei mari cumpără de la cei mici. Cât vor să dea. O sută de euro pentru un pahar pictat. Cinci sute de lei pentru o vază.
— Ce sfinţi e pe icoana asta, prinţişor?
— Tu şi cu mami!
— Brava ţie! Ia d-aci zece milioane!
Sfinţii părinţi par să se scurgă, topiţi, de pe iconiţa de sticlă, nu mai mare decât o oglinjoară de pudrieră. Fără îndoială e un preţ uriaş pentru o asemenea lucrare. Tati numără banii în palma educatoarei, hârtie cu hârtie, ca la nuntă. Undeva în ţară nişte copii vor zâmbi pentru o clipă când vor primi banii st