Părinţii mei au fost dintre aceia care au muncit ani în şir la construirea marelui sistem de irigaţii din Bărăgan. Tata şi-a distrus sănătatea prin barăci îngheţate iarna sau pe nesfârşitele câmpuri mistuite de arsiţa verilor. Nu a făcut-o pentru Ceauşescu şi partid. A făcut-o pentru că era inginer de îmbunătăţiri funciare din pasiune şi ştia un adevăr simplu: ca să fie roditor, pământul trebuie îngrijit. Şi mai ştia că apa înseamnă viaţă. Cu apă rodeşti pământul, cu apă faci pâinea, apă bei după ce ai mâncat pâine.
S-a muncit în câmpia Bărăganului cu angajaţi, voluntari, militari şi cu puşcăriaşi. Şi asta nu a fost un vis megaloman de-al lui Ceauşescu – precum Casa Poporului – ci respect pentru pământ. Ai pământ mult roditor? Cultivă-l, asta e menirea lui – şi el îţi va da roade să mănânci. De mii de ani omul face asta, în toată lumea.
Imediat după 1989 a început marele jaf din sistemul de irigaţii lăsat la voia întâmplării. S-a furat aproape tot, bucată cu bucată. S-au furat până şi dalele care pavau canalele de irigaţi. Şi asta nu au făcut-o politicienii sau oamenii de afaceri. Ci multe sute de mii de români. A căzut dictatorul, s-a dat liber la furat – asta au înţeles ei. Politicienii sunt vinovaţi că nu au conservat şi protejat acest bun – tot aşa cum au distrus, din prostie, rea-credinţă, incompetenţă şi neglijenţă Uzinele ARO de la Câmplulung, de exemplu. Îmi aduc aminte cum, în 1991, când publicam în ziarul Dreptatea o anchetă de corupţie despre cazul ARO, primeam telefoane în care mi se ofereau două maşini ARO ca să tac şi, pentru că eu refuzam, după o oră eram sunat şi eram ameninţat că maşinile ARO pe care le refuzasem mă vor călca pe stradă.
Dar dalele din canalele de irigaţii din Bărăgan le găsiţi azi prin curţile cetăţenilor, nu în cele ale politicienilor. Şi ţevile, şi pompele, şi tot ce s-a mai furat.
La ce
