Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Voicescu e decis să părăsească PSD-ul

Publicat in Curierul de Valcea, luni 20 august 2012 ·

• longevivul edil al Fârtăţeştiului spune că liderii partidului nu ştiu să aprecieze şi să recompenseze eforturile primarilor social-democraţi, aşa cum se întâmplă în PNL

Relaţia dintre Ion Cîlea şi Nicolae Voicescu atinge un nou punct critic. Culmea, după rezultate impresionante atât de la locale cât şi la referendum, legătura dintre centru şi „talpa” judeţului pare că s-a şubrezit, nicidecum întărit aşa cum ar fi impus-o scorurile obţinute recent. Din fruntea celei mai mari localităţi rurale din Vâlcea pleacă un nou fior rece pentru spinarea preşedintelui CJ şi asta pentru că lui Nicolae Voi­ces­cu nu i-a fost niciodată frică să spună tot ce are pe suflet. Primarul social-democrat afirmă că nu mai este dispus să se mulţumească din vorbele sau promisiunile mai marilor partidului şi că vremea faptelor a cam trecut: „La noi, ca la nimeni! Aşa ceva numai prin PSD se poate, adică alergăm ca nişte disperaţi şi la parlamentare, şi la locale şi la referen­dumul acesta. Pe ger, pe ploaie, pe nămoale, pe caniculă, pe coclauri şi peste tot, scoatem rezultate în primele trei mereu şi…? Tot de proşti suntem luaţi? Tot cu vorbe trebuie să ne întoarcem la oameni? Aşa se merge înainte în partidul acesta? Eu, unul, nu mai pot să mă întorc în faţa oamenilor şi să le îndrug minciuni pentru că sprijinul promis nu mai vine. A fost stabilită o strategie clară, dacă obţii scorul de atât, te ajutăm în problema X. Au venit parlamentare, au trecut parlamentarele. Au venit lo­calele, au trecut şi ele. A venit şi referendumul, l-am depăşit şi pe acesta, cu chiu, cu vai, cu eforturi şi cu chinuri de care nu ştie nimeni. De fiecare dată, scoruri super pentru partid. Sunt ani şi ani de muncă şi de rezultate. Atenţie, rezultate, nu vrăjeli ca pe la alţii! Şi? Tot ca proştii să rămânem?! Luaţi cifrele scoase de primarii PSD-ului în această parte de judeţ! Sunt incredibile în condiţiile

Articolul in Curierul de Valcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 12 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°