Nu mai am încredere în nici-o instituţie în care a făcut chirurgie Traian Băsescu, extirpând ce-a fost curat şi cinstit şi transplantând, încet, meşteşugit, diabolic, organul interesului personal. N-am încredere în CSM care joacă nu doar necolegial, ci de-a dreptul scârbos cazul numirii în funcţia de ministru al justiţiei a Monei Pivniceru. N-am încredere în Curtea Constituţională, politizată până-n tivul robei, chiar dacă unii magistraţi par a mai avea ceva jenă faţă de poporul român şi nu doar obedienţă faţă de revizionistul din secuime.
N-am încredere în procurorii care, descendenţi ai celor care veneau cu maşina neagră la poartă şi-mi anchetau bunicii şi părinţii, bat satele căutând infractori ai votului. Păi la alegerile din 2009 au fost mii de cazuri dovedite de furt electoral şi aceiaşi procurori s-au făcut că nu văd, nu aud, nu-i interesează. Toţi ştiu că, măcar în 2009, Traian Băsescu a pierdut alegerile, iar suirea lui, printr-un procent la mustaţă, în Deal, s-a făcut prin furt. A furat afară pentru a completa voturile lipsă din ţară, unde pierduse în faţa lui Geoană, cu toată vizita lui neinspirată la Vântu. A pierdut clar în ţara pe care nu s-a sfiit s-o călărească apoi, rostind mereu obrăznicia că el e "ales de popor". N-a fost ales de popor. Ce-au făcut organele care debordează azi de hărnicie? Nu s-a clătinat un muşchi pe faţa instituţiilor operate chirurgical de Băsescu. Cum să am încredere că azi ar fi sincer alarmaţi că s-a furat un vot la Gheboaia şi două în Pocreaca? Auzi mă, ce zice ăsta (Viorică), cică s-a furat un vot la Oradea, râdea Videanu, acompaniat de o oaste de hă-hă-hă, în timp ce ei produceau, la minut, oricâte voturi le trebuiau în diaspora.
Da, cetăţeanul care sunt nu mai are încredere în nimeni şi nimic. Uneori îmi pierd cu totul încrederea în ţara mea. Păstrez încă unele speranţe în legătură cu puterea actuală
