Când Helmut Josef Michael Kohl, cancelarul Reunificării Germaniei, pe care a şi condus-o, inteligent, dar ferm, timp de 17 ani, a prezentat-o pe Angela Merkel cercului nevăzut al puterii, de la Berlin, ca viitor şef al executivului german, dincolo de o uşoară uimire, pe chipurile celor prezenţi, nimeni nu a obiectat, atunci sau ulterior.
Iată că acum, în anul 12 al mandatului ei de cancelar, cea mai puternică femeie din Uniunea Europeană, include Chişinăul pe agenda pragmatismului său, de politician interesat în consolidarea graniţei răsăritene a comunităţii multinaţionale, cu capitala la Bruxelles. Entuziasmul nu este prea mare, la Moscova, de vreme ce presa pro-Kremlin, din stânga Prutului, a şi lansat atacuri – cel puţin comice – la adresa proiectului federalizării Republicii Moldova, cu care s-ar părea că vine doamna Merkel la Chişinău.
Nici liderii politici, din cel de-Al Doilea Stat Românesc, aflaţi la putere sau în opoziţie, nu au dat semnale publice că ar îmbrăţişa o asemenea idee, deşi conducătorii Alianţei pentru Integrare Europeană cunosc sistemul de organizare administrativă, a Germaniei, bazat pe landuri. Un fapt devine cert. Cu tot angajamentul său, în discuţii exploratorii cu Rusia, privind reglementarea problemei transnistrene, Germania nu a obţinut retragerea celor aproximativ 1800 de militari menţinuţi de Moscova în Transnistria.
Preventiv, Evgheni Şevciuk, noul lider de la Tiraspol, a declarat că nici vorbă de o federalizare a Republicii Moldova, prin crearea unui statut de parte egală a Tiraspolului cu Chişinăul. Mai mult, a reafirmat interesul său pentru integrarea în Uniunea Euro-Asiatică anunţată de Vladimir Putin. Iar acesta a confirmat public sprijinul lui pentru organizarea unui referendum în Transnistria, care să stabilească, prin voinţă populară, viitorul acestui teritoriu.
Realist privind lucrurile, mai mult decât
