Ar fi putut fi doar o repetiţie cu public, pentru meciul de la Basel. Un lucru cum nu se poate mai util, liniştitor, numai bun de pus pe “rana aşteptării” serii de vineri. Am fi putut avea o victorie facilă, poate şi la scor, al cărei răsunet să se audă până în Prosportul şi GSP-ul elveţiene, îngrozite şi ele de teribila forţă a CFR-ului.

Probabil că gândurile ne erau demult plecate în Elveţia, dar involuţia de ieri te face să te întorci de urgenţă în ţară şi să aplici metoda „Cârţu” pe prima bancă de plexiglas. La prima vedere, a părut un soi de amical, un act de prezenţă pentru CFR şi un act de curaj pentru ieşeni (cărora le tremurau genunchii mai ceva decât dinamoviştilor în faţa Barcelonei). Un meci între campioana în exerciţiu şi o nou-promovată, codaşa clasamentului, o ipostază care nu se deosebea prea mult de ceea ce aveam de jucat în vară la Abtenau, atunci când dădeam peste echipele locale, de amatori. Am avut acelaşi semicerc imaginar trasat în terenul adversarilor, în faţa căruia CFR obosea mingea de pe o parte pe alta. Timp de 55 de minute ieşenii nu s-au apropiat nici măcar o dată periculos de poartă, încât cred că jucătorii noştri se gândeau deja la ce să pună în bagajele către Basel. În tot acest timp s-au crezut probabil în Austria, în catonament, iar pe la ora 22 s-au pus să doarmă. Ceea ce a urmat e deja „de tristă amintire”. Nu ştiu dacă ne-a trezit la realitate, însă sper să ne fi ... deşteptat.

Nicio clipă n-am crezut că vom avea parte de acest deznodământ. Nici măcar atunci când meciul basculase la 2-1 pentru ieşeni, când părea că avem un nou caz „Concordia Chiajna”. Ştiam că jucătorii noştri pot strânge rândurile, se pot aduna şi pot întoarce scorul, că pot da un gol în ultimele minute, aşa cum o tot făcuseră în sezonul trecut, cu Voinţa, Dinamo sau U. Aşteptare zadarnică şi un egal care, oricât ne-am ascunde pe după cuvinte,