E noapte şi frig. Plouă mărunt şi apăsat. Pămăntul plânge cu lacrimi de nămol. Şiruri groase de pelerini înconjoară ortodoxismul. Pe coate şi genunchi. Sunt femei şi bărbaţi, copii şi bătrâni, tineri şi maturi. Toţi aşteaptă un miracol de la Făcătoarea de Minuni. În schimbul umilinţei, nu degeaba. Aşa i-a învăţat biserica noastră, să-şi frângă şalele şi să înainteze de-a buşilea prin istorie. Să se căciulească oricui şi să nu privească în sus. Nu cumva să aibă vertijuri de curaj, de semeţie. E cel mai lesnicios lucru să supui o turmă de râme mişcându-se înspre paradisurile promise dincolo. Aici, în viaţa de neapoi, n-au decât să muşte feliile de glod şi să-şi umple maţele flămânde. În ailaltă, de apoi, se vor îmborţoşa ca greierii. Cu icoana în frunte şi cu crucea strânsă în pumn, creştinii încolonaţi pe burtă râmă prin mocirlă după niscaiva mărgăritare. Şi-au îndesat broboadele şi căciulile pe ochi, şi-n bezna bigotismului de ev mediu orbecăiesc la grămadă. Popii, rotofei şi îmbujoraţi, îşi îndeamnă enoriaşii la smerenie şi ascultare dogmatică. Marşul nevertebratelor curge necontenit, în numele unei credinţe din care omul iese mereu batjocorit. Înjosit, şi nu înălţat. Coborât la stadiul primatelor. Cum nu s-or ruşina preoţii de spectacolul ăsta grotesc ? Cum nu le-o plesni obrazul gros de atâta primitivism, cum ? Cum să mergi în faţa Domnului pe coate şi genunchi ? Acolo trebuie să te înfăţişezi demn, în picioare, căci altfel Creatorul ne lăsa asemenea patrupedelor ori reptilelor. Dintre toate jivinele, pe om l-a ridicat în rang, numai pe om, şi i-a oferit verticala ! Iar cu cât mai numeroase târâtoarele obscurantiste, cu atât mai puţini cetăţenii !
Imaginea sărmanilor cerşind milă şi mirosind a smirnă mă deprimă şi mă revoltă deopotrivă. Pe coate şi genunchi nu ajungi prea departe, şi România simte statul pe loc. Încremenirea în proiect. În definitiv, pel
