20 august 1920. Cu 92 de ani în urmă se năştea la Bucureşti, în familia juristului Nicolae Dumitrescu şi a Marei Apostol, cea care avea să devină peste ani personalitate marcantă a ştiinţelor umaniste, academicianul Zoe Dumitrescu-Buşulenga. A absolvit Şcoala Centrală din Capitală, apoi a studiat muzica la Conservatorul "Pro-Arte". După ce s-a îmbolnăvit de tuberculoză a fost nevoită să renunţe la cariera muzicală. "Eu am fost un copil foarte bolnav, foarte bolnăvicios. Am avut toate bolile copilăriei. Aveam doctorii mei. Mi-aduc aminte, aveam un doctor bătrân, evreu, doctorul Şoru. Un om admirabil. Care venea cu cupeul. Pe vremea aceea, doctorul venea cu gentuţa de instrumente şi cu cupeul. Şi, în ciuda bolilor care îi îngrozeau pe părinţii mei – săracii, eram singurul lor copil!, tata atâta mă dorise, că era întotdeauna disperat când mă îmbolnăveam; (...)", mătrurisea academicianul Zoe Dumitrescu Buşulenga într-un interviu acordat revistei România literară, în toamna anului 2005, publicat în numărul 37/2008.
După ce s-a îmbolnăvit grav, s-a gândit că n-ar fi rău să-şi urmeze tatăl în cariera de jurist, însă a îmbrăţişat şi cariera de filolog, asemenea mamei. După ce a obţinut licenţa în Filologia engleză şi germană, a dobândit-o şi pe cea în Ştiinţe Juridice.
În 1948, Zoe Dumitrescu Buşulenga a preluat postul de profesoară la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, unde, până în 1971, a străbătut toate treptele didactice, iar din 1974 a devenit şef al Catedrei de Literatură Comparată. Pe de altă parte, în 1970 şi-a susţinut doctoratul cu teza Renaşterea – Umanismul – Dialogul artelor. Vorbind despre anii copilăriei, doamna Dumitrescu-Buşulenga spunea în acelaşi interviu: "Nu mi-a plăcut şcoala defel! Cum nu-mi place nici acuma! Nu mi-a plăcut niciodată! Mă întrebau toţi: «Ce vrei să te faci când o să fii mare?» «Orice vreau să mă fa
