Recunosc ca de câte ori îl văd la televizor, mă apucă râsul. Un râs fără răutate, automat și sincer. Poate că asta e nenorocirea, că Băse nu te face să plângi instantaneu. Cred, însă, că dacă CCR va spune azi că Băse trebuie să se întoarcă la Cotroceni, am reuși, într-un viitor nu prea îndepărtat față de momentul de azi, nu numai să plângem „instant”, ci să ne apuce spaimele brusc, ori de câte ori l-am vedea la tv.

Totuși, am văzut lume speriată rău, o lume care nu a îndrăznit să le închidă „oamenilor legii” ușa-n nas, chiar dacă procurorii detașați în teren, nici măcar nu se legitimau. M-am bucurat însă că votanții din 29 iulie și-au recunoscut fapta, cu hotărâre. Am trecut peste episod, ca toată lumea: când cu șoc, când cu groază. Cineva, din apropierea mea a spus că e bine. Că așa ar fi trebuit să se întâmple și la prezidențialele din 2009… și că asta ar trebui să se întâmple ori de câte ori mergem la vot.

La ora la care scriu aceste rânduri, nu știu dacă suspendatului i se va mai da viză de întoarcere la Cotroceni, dar am aflat că morții au fost scoși din actualitate și că peste 3 milioane de români au o altă viață, în afara granițelor. Cu alte cuvinte, am aflat că cifrele pun „în pericol” pragul de 50% plus 1, al CCR-ului, al lui Merkel, Barroso și al lui Băsescu, pentru simplu motiv că numărul total al viilor votanți este mai mic decât cel „oficial” de 18 milioane…

Observ că bătălia politică se dă și în plan local, dar pe alte fronturi. PDL funcționează la capacitate maximă, în compania energetică a statului. Și, mai mult, face echipă în continuare cu sindicatele. Mă întreb, dacă Băse pleacă aiurea în decor, cât îi va lua lui Bălășoiu și echipei sale să se convertească? Gurile rele, dar rele de tot, spun că șeful acestei societăți e pe jumătate… convertit și, dată fiind această situație, perioada de după mandatul de patru luni la șefia CEO,