AFI Europe România a obţinut autorizaţia de construcţie pentru a demara lucrările la hypermarket-ul şi magazinul de tip "do-it-yourself" din cadrul AFI Palace Arad. Parcul comercial din Arad se alătură, astfel, celorlalte trei proiecte imobiliare pe care compania le dezvoltă, în prezent, în ţara noastră.
Potrivit unui comunicat remis redacţiei, AFI Palace Arad va include un hypermarket, un magazin de tip "do-it-yourself" şi unităţi suplimentare de retail care vor fi amplasate în centrul municipiului Arad, însumând 3,5 hectare dintr-o suprafaţă totală de opt hectare. Parcul de retail va fi construit respectând forma clasică de "U", planurile luând în calcul câte 9.000 de metri pătraţi pentru fiecare dintre principalele ancore: hypermarket şi magazin de tip "do-it-yourself". Unităţile suplimentare de retail prevăzute în cadrul parcului vor avea suprafeţe cuprinse între 1.000 şi 2.000 metri pătraţi.
Suprafaţa totală de închiriere a proiectului este de 32.000 metri pătraţi, deservită de peste 1.000 de locuri de parcare. Odată cu obţinerea autorizaţiei de construcţie, lucrările la AFI Palace Arad vor începe în următoarele luni.
Pentru a se asigura de impactul noului parc de retail, dezvoltatorul a iniţiat o colaborare cu Atrium Shopping Mall, care se află în imediata vecinătate. Împreună, cele două proiecte vor furniza aproximativ 60.000 mp suprafaţă închiriabilă cu o gamă variată de cumpărături.
C.P. AFI Europe România a obţinut autorizaţia de construcţie pentru a demara lucrările la hypermarket-ul şi magazinul de tip "do-it-yourself" din cadrul AFI Palace Arad. Parcul comercial din Arad se alătură, astfel, celorlalte trei proiecte imobiliare pe care compania le dezvoltă, în prezent, în ţara noastră.
Potrivit unui comunicat remis redacţiei, AFI Palace Arad va include un hypermarket, un magazin de tip "do-it-yourself" şi unităţi suplimentar