Cum aţi reacţiona dacă cineva ar veni la dumneavoastră şi v-ar spune că este un mare şef indian, stăpân peste o întreagă ţară de la Tropice, de care nici nu aţi auzit până în acel moment? Mai mult, v-ar asigura că acolo este un adevărat paradis, în care aţi face bine să vă mutaţi. L-aţi trimite la plimbare, bănuiesc.
Ei bine, aţi fi surprinşi să aflaţi câţi naivi există pe lume. În 1820, un aventurier scoţian, pe numele său Gregor MacGregor, chiar asta a făcut. A pretins că este "cacic" al "principatului Poyais", situat, spunea el, undeva în America Centrală. O ţară bogată, cu localnici prietenoşi şi cu o guvernare democratică. În scurtă vreme, MacGregor a reuşit să atragă un mare număr de naivi dispuşi să îi finanţeze elucubraţiile. Unii chiar s-au suit pe corabie, pentru a deveni colonişti în noul principat.
Escrocheria lui MacGregor ne oferă ocazia să înţelegem câteva lucuri. Primul este că prostia afectează nu doar indivizi, ci şi grupuri întregi. Nătângii sunt, şi ei, fiinţe sociale. În total, 270 de oameni au plecat duşi de nas de promisiunile scoţianului. S-au mai întors în viaţă, în Marea Britanie, doar 50.
Al doilea lucru interesant de reţinut este faptul că politica atrage un număr mare de mitomani şi de escroci. Desigur, escrocherii există în orice domeniu. Însă unele îndeletniciri sunt cu deosebire expuse. Medicina, spre exemplu, pentru că are de-a face adesea cu oameni vulnerabili. Politica este unul dintre aceste domenii spre care se înghesuie numeroşi indivizi fără scrupule. Cazul lui MacGregor este ilustrativ. El nu vindea pur şi simplu "piei de cloşcă". El adusese ştiri despre un stat nou, bine-organizat. La un moment dat, s-a proclamat Preşedinte al republicii Poyais şi a scris o Constituţie. Certificatele pe care le vindea doritorilor de îmbogăţire rapidă erau, aşadar, parte a unui proiect politic, în fond.
Al treilea lucru
