IAŞI. Îndrăgiţii dansatori irlandezi revin în această toamnă la Iaşi, în cadrul unui nou spectacol.
Pe 15 octombrie la Sala Polivalenta din Iaşi, dansatorii companiei „Michael Flatley’s Lord Of The Dance” vor sosi la Iaşi, pentru o nouă reprezentaţie. Supranumiţi „minune a lumii moderne’’, irlandezii au fost urmăriţi de-a lungul carierei de milioane de oameni din întreaga lume, iar anul trecut spectacolul de la Iaşi a fost susţinut cu casa închisă, toate biletele fiind epuizate cu câteva zile înainte de reprezentaţie.
Spectacolul din Iaşi face parte din al doilea turneu în România, turneu ce va dura o săptămâna şi va începe pe data de 9 octombrie 2012 şi se va încheia pe 16 octombrie. Restul oraşelor prin care vor poposi dansatorii irlandezi, vor fi anunţate ulterior.
În ceea ce priveşte preţul biletelor, acesta este destul de piperat. Cel mai ieftin bilet costă 100 de lei şi urcă până la 300 de lei, în cazul categoriei VIP.
IAŞI. Îndrăgiţii dansatori irlandezi revin în această toamnă la Iaşi, în cadrul unui nou spectacol.
Pe 15 octombrie la Sala Polivalenta din Iaşi, dansatorii companiei „Michael Flatley’s Lord Of The Dance” vor sosi la Iaşi, pentru o nouă reprezentaţie. Supranumiţi „minune a lumii moderne’’, irlandezii au fost urmăriţi de-a lungul carierei de milioane de oameni din întreaga lume, iar anul trecut spectacolul de la Iaşi a fost susţinut cu casa închisă, toate biletele fiind epuizate cu câteva zile înainte de reprezentaţie.
Spectacolul din Iaşi face parte din al doilea turneu în România, turneu ce va dura o săptămâna şi va începe pe data de 9 octombrie 2012 şi se va încheia pe 16 octombrie. Restul oraşelor prin care vor poposi dansatorii irlandezi, vor fi anunţate ulterior.
În ceea ce priveşte preţul biletelor, acesta este destul de piperat. Cel mai ieftin bilet costă 100 de lei şi urcă până la 300 de lei,