Datele centralizate de Prefectura Iaşi şi trimise la Bucureşti în legătură cu persoanele înscrise pe listele electorale permanente scot la iveală noi situaţii de-a dreptul halucinante.
Peste 40.000 de persoane din judeţul Iaşi apar pe listele electorale permanente chiar dacă au murit, şi-au pierdut dreptul de a vota, au actele expirate, au reşedinţa stabilă în străinătate, fie sunt trecute la o adresă zeci sau chiar sute de persoane.
Situaţie incredibilă se înregistrează la nivelul municipiului Iaşi, unde peste 4.900 de persoane au fost indentificate la domicilii unde stau, potrivit actelor, cel puţin câte 15 persoane în cameră.
Au votat de 7 sau 8 ori în Iaşi la referendum. Află cine sunt cei ale căror date apar de mai multe ori pe listele suplimentare
"În aceste situaţii sunt cetăţenii moldoveni care închiriază camere în apartamente din Iaşi, câte o lună, două, pentru a-şi putea face cărţi de identitate şi paşapoarte, iar apoi dispar din oraş. Avem cazuri chiar şi cu 200 de persoane la aceeaşi adresă. Poliţia trebuie să verifice cum s-au făcut aceste contracte de închiriere. Datele centralizate de Prefectură în baza memorandumului Guvernului au fost trimise la Bucureşti şi vor ajunge la Curtea Constituţională", a spus prefectul de Iaşi, Romeo Olteanu.
Cele mai multe persoane "suspecte", 28.807, sunt cele care aveau actele de identitate expirate. Asemenea cazuri s-au înregistrat la toate primăriile din judeţ, cele mai numeroase cazuri fiind la Iaşi, 11.193. Listele electorale permanente nu au mai fost actualizate în ultimii zece ani.
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!