Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nu se numără bobocii, ci se roagă absolvenţii! A început sesiunea de toamnă a bacalaureatului!

Publicat in Cancan, luni 20 august 2012 ·

Potrivit Ministerului Educaţiei, doar jumătate din elevii care se estima că vor merge la pregătire au participat la şedinţele de meditaţii gratuite organizate în şcoli.

"La meditaţii, au venit cam şapte-opt elevi din fiecare clasă. Ne aşteptam la mai mulţi, însă partea bună este că aceste şedinţe de pregătire au fost organizate, iar profesorii au venit să facă pregătire cu elevii, chiar dacă este perioadă de concedii", a declarat ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

A doua sesiune (august-septembrie) a examenului de bacalaureat din acest an începe luni, 20 august, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română şi în limba maternă, probe ce se vor desfăşura şi în ziua de marţi 21 august, respectiv miercuri 22 august (limba maternă). Pentru susţinerea acestora s-au înscris 13.131 de candidaţi (12.726 de candidaţi la limba şi literatura română şi 405 candidaţi la limba şi literatura maternă), se arată pe site-ul ministerului.

Numărul total de candidaţi care s-au înscris pentru susţinerea examenului de bacalaureat în sesiunea august-septembrie este de 99.111. Aceştia au fost repartizaţi în 304 centre de examen.

Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă modernă este programată în intervalul 21-22 august, în timp ce evaluarea competenţelor digitale va avea loc în zilele de 23 şi 24 august. Rezultatul obţinut de fiecare candidat nu se exprimă prin note sau prin calificativ admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu.

Prima probă scrisă (limba şi literatura română) din cadrul sesiunii curente se va desfăşura luni, 27 august. Aceasta va fi urmată marţi, 28 august, de proba de limba şi literatura maternă. Proba obligatorie a profilului este programată miercuri, 29 august. Ultima probă scrisă - proba la alegere a profilului şi spe

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine era liderul suprem al Hezbollah. Hassan Nasrallah era la conducere de mai bine de 30 de ani, iar predecesorul său a fost ucis tot de Israel

Ziare.com acum 45 minute
Mişcarea islamistă libaneză Hezbollah confirmă sâmbătă moartea liderului săi Hassan Nasrallah, anunţată de Israel. Hassan Nasrallah era șeful Hezbollah de trei decenii. Liderul mișcării militante șiite islamiste Liban este una dintre cele mai cunosc

Jannik Sinner, dezamăgit de apelul WADA în cazul său de dopaj: „Sunt total surprins!”

Gazeta Sporturilor acum 10 minute
Jannik Sinner (23 de ani, lider ATP) a reacționat după ce .

Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice şi râurile din Dobrogea

Mediafax acum 2 ore
Se anunţă scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Bazinele hidrografice

Nicolae Ciucă, către liberalii din județul natal: Sunt convins că vom obţine cele mai bune rezultate la alegerile parlamentare şi prezidenţiale

HotNews acum 49 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit, sâmbătă, cu liberalii din Dolj, exprimându-şi convingerea că formațiunea pe care o conduce va obţine „cele mai bune” rezultate în alegerile de la sfârșitul anului. „M-am bucurat să mă întorc acasă, prin

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 3 ore
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 7 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Motociclist implicat într-un grav accident, în Sinaia. A fost chemat elicopterul SMURD

Ziare.com acum 2 ore
Un motociclist a fost accidentat grav sâmbătă, 28 septembrie, pe DN 1, la Sinaia, în zona Izvorul Rece. La faţa locului a fosct chemat elicopterul SMURD Braşov. Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, în accident sunt implicate u

Risc crescut de viituri pe mai multe râuri din țară. Hidrologii au actualizat harta. Ce zone ar trebui să evite turiștii

Ziare.com acum 2 ore
Hidrologii au actualizat şi ei sâmbătă, 28 septembrie, avertizarile cod galben şi cod portocaliu şi anunţă risc crescut de viituri până luni. Astfel, potrivit INGHA, Codul Portocaliu este valabil începând de duminică, de la ora 10:00, până luni, la

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum 4 ore
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 4 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Vremea

București
acum

31°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

12°/17°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/27°
dum.

12°/18°
lun.

8°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/23°
dum.

17°/22°
lun.

12°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

16°/29°
dum.

9°/16°
lun.

7°/9°
mar.

7°/14°
Timisoara
acum

29°
sâm.

17°/29°
dum.

12°/16°
lun.

9°/16°
mar.

6°/17°