Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România a exportat băuturi şi tutun de peste 171,6 milioane euro în primele 4 luni ale anului

Publicat in Capital, luni 20 august 2012 ·

România a exportat în primele patru luni din 2012 băuturi şi tutun în sumă de 171,6 milioane euro (747,6 milioane lei), cu 6,78% peste nivelul din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.

În primele patru luni ale anului trecut, importurile de băuturi şi tutun s-au ridicat la 135,5 milioane euro (590,4 milioane lei), fiind cu 22,5% mai mari faţă de cele din perioada ianuarie-aprilie 2011.

Astfel, din comerţul internaţional cu băuturi şi tutun, România a avut în primele patru luni un excedent de 36,1 milioane euro (157,2 milioane lei), cu 28% mai mic faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut.

În sectorul de fabricare a băuturilor lucrau, în aprilie, 18.600 persoane, câştigul salarial mediu net fiind de 1.960 lei, iar în cel al produselor din tutun 1.600 persoane, câştigul salarial mediu net fiind de 3.459 lei.

Producătorii chinezi de vin, îngrijoraţi de importurile din Europa

Un grup reprezentând interesele producătorilor chinezi de vin a cerut Ministerului Comerţului de la Beijing să demareze o investigaţie asupra importurilor de vinuri europene, transmite China Nouă. Directorul Asociaţiei industriei chineze a băuturilor alcoolice, Wang Zuming, susţine că subvenţiile acordate de UE pentru industria vinului îi afectează pe producătorii chinezi şi a cerut Ministerului Comerţului să analizeze impactul creşterii importurilor UE asupra pieţei locale.

În ultimii patru ani, importurile europene de vinuri în China au înregistrat un ritm anul de creştere de 67,71%, iar cota de piaţă a vinurilor europene în China a crescut de la 4,94% la 14,76%. Uniunea Europeană este principala regiune producătoare de vin din lume, cu o producţie anuală de aproximativ 16 milioane tone sau 79% din totalul global. Producătorii europeni de vin consideră că piaţa

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 47 minute
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Ministrul de Finanțe, despre construcţia bugetului pentru 2025: Nu punem nicio modificare, nici de TVA, nici a impozitului pe muncă

Adevarul acum 57 minute
Construcţia bugetului pentru acest an nu ia în calcul nici modificarea TVA nici a impozitării muncii, a transmis ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum o ora
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 49 minute
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 2 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Tyson Fury îşi anunţă din nou retragerea din box

Mediafax acum 32 minute
„Salutare tuturor, voi fi scurt şi la obiect. Vreau să anunţ retragerea mea din box. A fost o adevărată aventură, am iubit fiecare minut şi vreau să închei cu asta: Dick Turpin purta o mască”, a declarat Fury. Britanicul a mai anunţat retragerea din

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 2 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

ANPM: Peste 1.500 de kilometri de șosele și căi ferate au primit acorduri de mediu în 2024

Capital acum 2 ore
Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, a vorbit despre acordurile de mediu primite în 2024 pentru proiecte de infrastructură. El a precizat că s-au înregistrat progrese în emiterea acestor ac

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°