La dispariţia echipei de fotbal în 2003, patronul Eugen Huţu declara: "Zece ani judeţul Suceava nu mai prinde prima ligă!". Arena de 10.000 de locuri din Fălticeni pare imaginea predicţiei adeverite: tribune prăbuşite, paragină şi tranşee pe teren!
Inaugurat la începutul anilor '80 cu un meci între Chimia Fălticeni şi "naţionala" României, "Nada Florilor" e folosit azi, cu greu, doar de juniorii Colegiului Naţional "Nicu Gane". Dar aici s-a născut echipa care întorcea acum 12 ani celebra partidă din "Groapă" în care Dinamo conducea cu 4-0 în minutul 62. Şi tot aici au început fotbalul jucători ca Schumacher, fraţii Goian sau Ilyes.
Oaza devenită deşert
Aflată în administrarea autorităţilor locale, arena de la marginea Fălticeniului e aproape imposibil de găsit: înconjurată de copaci, acoperită de vegetaţia de pe malul iazului, pare un secret ruşinos pe care natura s-a grăbit să-l scoată din istoria ochilor. "Parcă în duşmănie s-a distrus tot", spune un vecin al stadionului.
Tribunele au început să se prăbuşească, plăcile s-au aplecat sub povara ignoranţei. La tribuna oficială a mai rămas doar betonul, păzit de fostele difuzoare. Nici cuiele cu care erau montate gradenele nu mai există! Iar gazonul tuns e o linie de clasament a unei echipe mici de provincie: zigzaguri dureroase, gropi şi uscăciune.
VEZI MAI SUS O SUPERGALERIE FOTO DE LA FĂLTICENI!
Zeul din bazar
Fotbalul la Fălticeni a apărut în 1954, cînd s-a înfiinţat Avîntul, devenită Recolta, Energia, Chimia şi apoi Foresta. Anii de glorie sînt legaţi de Eugen Huţu, omul de afaceri care a dus în 1997 Fălticeniul în prima ligă. "Un tip uluitor, inteligent, calic şi puternic. Un zeu la vremea aia!", povestesc foştii fotbalişti ai Forestei.
Echipa s-a mutat la Suceava, Huţu administra bazarul din localitate şi totul mergea ca pe roate pentru fot