Cătălina Ponor a sărbătorit duminică seara alături de familie şi prieteni aniversarea celor 25 de ani pe care îi împlineşte luni, 20 august.
Gimnasta care a obţinut medalia de argint la competiţia de la sol de la Jocurile Olimpice de la Londra şi medalia de bronz cu echipa a petrecut duminică seara la Constanţa cu toţi cei dragi şi a celebrat astfel împlinerea celor 25 de ani. Mama Cătălinei, Carmen Ponor, a menţionat pentru Mediafax că „Au fost cei dragi alături, familie şi prieteni, a fost foarte frumos, cu de toate, şi tort, şi bucurii, şi cadouri şi bună dispoziţie. M-am bucurat enorm că s-a simţit bine şi că este fericită.” Cât despre planurile Cătălinei pentru ziua de luni, mama acesteia a spus că cel mai probabil după petrecerea de duminică, vicecampioana olimpică „se va odihni cam toată ziua”.
La 25 de ani, Cătălina Ponor deţine 3 titluri olimpice de aur câştigate la Atena în 2004, 7 medalii de aur la europene şi numeroase alte distincţii europene şi mondiale. Gimnasta a anunţat înaintea Jocurilor Olimpice de la Londra că ar urma să-şi încheie cariera, dar după revenirea acasă a spus că se mai gândeşte şi că este posibil să participe la Campionatele Mondiale din 2013.
Cătălina Ponor a sărbătorit duminică seara alături de familie şi prieteni aniversarea celor 25 de ani pe care îi împlineşte luni, 20 august.
Gimnasta care a obţinut medalia de argint la competiţia de la sol de la Jocurile Olimpice de la Londra şi medalia de bronz cu echipa a petrecut duminică seara la Constanţa cu toţi cei dragi şi a celebrat astfel împlinerea celor 25 de ani. Mama Cătălinei, Carmen Ponor, a menţionat pentru Mediafax că „Au fost cei dragi alături, familie şi prieteni, a fost foarte frumos, cu de toate, şi tort, şi bucurii, şi cadouri şi bună dispoziţie. M-am bucurat enorm că s-a simţit bine şi că este fericită.” Cât despre planurile Cătălin