„Dacă vrei să distrugi o armată, dă comandă egală la doi”, spunea Napoleon Bonaparte. Din nefericire, în războiul politic româno-român, decizia strategică este împărţită, în mod egal, în mâna a doi, aşa-zişi, lideri: unul la şefia guvernului, al doilea, temporar, la preşedinţia ţării.

România a ajuns o ţară guvernată de nişte debusolaţi politic. Ei au comenzi egale, se declară prieteni în public şi, prin declaraţiile politice delirante, făcute zilnic, sunt puşi pe demolarea unui stat pentru care generaţii de români şi-au dat viaţa pe câmpurile de bătaie.

Privim, descumpăniţi, cum România se apropie de graniţa vecină cu dezastru.

Ministrul de război declară, nonşalant, că armata are fonduri atât de reduse încât este necesar să împrumutăm bani de la o populaţie sărăcită, ca pe vremea construcţiei Ateneului Român, pentru a completa visteria de război.

Grav! Foarte grav, Domnule Ministru!

După un asemenea anunţ, alarmant, făcut, public, la Ziua Marinei Militare, trebuia să vă anunţaţi demisia. Nu aţi făcut-o. Pentru că trăiţi într-o irealitate precum trăiesc şefii domniilor voastre. Nefinanţatul ministru de rezbel devine, pe zi ce trece, un ministru al unei armate moarte.

Trăim, astăzi, ciudate principii în gestiunea guvernării. Miniştrii noştri au responsabilitate fără autoritate şi autoritate fără responsabilitate. Sau fac numiri, în funcţii administrative, după criterii haotice şi „ochi frumoşi”. Acest ultim guvern, ca şi precedentele, prin numirile în funcţii ale unor miniştri sau înalţi funcţionari publici, dovedeşte că aceste principii funcţionează fără cusur.

Lolek Interimarul Delatulcea şi Bolek Viteazul Delagorj, crezându-se consulii Romei antice, trimit, agresiv, cuvinte-şaradă, filipice incandescente, şi proiectile verbale incendiare contra unui Zeus suspendat şi „înlănţuit” într-un garaj. Sub râsul său mefistofelic, Cel