Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident spectaculos în Munţii Apuseni: Un motociclist care a depăşit neregulamentar a fost proiectat într-o maşină

Publicat in Alba24, luni 20 august 2012 ·

Un tânăr de 25 de ani din Poşaga a ajuns la spital cu fractură la picior, după ce a depăşit, în rampă şi pe linia continuă, un autoturism, a lovit o maşină din sens opus şi a fost proiectat în alt autovehicul. Este cercetat pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea motocicletei fără permis pentru această categorie.

Accidentul s-a petrecut duminică seara, pe Drumul Național 75, pe raza comunei Sălciua. Din primele cercetări, echipa de polițiști deplasată la fața locului a constatat faptul că B.N. de 25 ani, din comuna Poșaga, județul Alba, în timp ce conducea o motocicletă, pe direcţia de mers Turda – Cîmpeni, s-a angajat în depășirea unui autoturism condus de D.M. (36 de ani) din comuna Vladimirescu, județul Arad, într-o zonă fără vizibilitate, în rampă, peste marcajul longitudinal continuu și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus, condus de R.T. (78 de ani), din municipiul Aiud, județul Alba. În urma impactului, motocicleta a fost proiectată într-un alt autoturism care circula regulamentar, pe același sens de mers, condus de G.G. de 31 de ani din orașul Simeria, județul Hunedoara.

În urma producerii accidentului, B.N. a suferit leziuni corporale – fractură deschisă gamba stângă, fiind ulterior transportat la Spitalul Militar Cluj, unde a rămas internat în vederea continuării investigaţiilor.

Față de conducătorul motocicletei, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv.

Foto: arhivă

URL scurt: http://alba24.ro/?p=115736

Un tânăr de 25 de ani din Poşaga a ajuns la spital cu fractură la pici

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 3 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UE prelungeşte până în august suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat duminică că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oţel şi aluminiu, în timp ce UE caută un a

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 39 minute
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Rutte va merge luni la Washington pentru discuţii cu Trump, anunţă NATO

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va deplasa luni la Washington pentru o vizită de două zile, transmite duminică Reuters, citând un comunicat de presă de la sediul din Bruxelles al Alianţei,

Video Atac armat la o cafenea din Atena: două persoane au fost împușcate. Agresorul a fugit

Adevarul acum 35 minute
Două persoane au fost rănite într-un atac armat care a avut loc duminică la o cafenea din cartierul Kolonos din Atena. Agresorul a deschis focul și a fugit de la locul faptei, conform martorilor.

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 3 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 4 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 14 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 2 ore
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

31°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/29°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

33°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°