Tehnicianul din Grant pare să fi scăpat vestiarul din mână. Ilijoski l-a jignit pe cel poreclit "Moţul" Sursa: AGERPRES
Echipele Petrolul şi Rapid au încheiat nedecis, scor 0-0, derby-ul de tradiţie pe care l-au disputat sâmbătă seară, la Ploieşti, în etapa a 5-a a Ligii I la fotbal. Împinşi de la spate de cei 13.500 de fani care au umplut tribunele arenei "Ilie Oană" (acesta fiind primul meci din sezonul 2012-2013 care s-a disputat cu "casa închisă"), ploieştenii au forţat mai mult, dar n-au putut desface ermetica defensivă a giuleştenilor.
Cea mai mare ocazie de gol a meciului i-a aparţinut lui Adrian Cristea, care, în minutul 18, a şutat din afara careului în transversala porţii rapidiste.
Deşi Rapid este neînvinsă în campionat, atmosfera din lot nu este liniştită. Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău pare să nu mai aibă viaţă bună cu jucătorii. În minutul 56 al meciului de la Ploieşti s-a petrecut un fapt incredibil.
Atunci, atacantul macedonean Baze Ilijoski a fost schimbat cu Nemanja Milisavljevici. În momentul în care a părăsit terenul, jucătorul rapidist l-a înjurat pe antrenorul Sabău!
George Copos: "Va plăti cu vârf şi îndesat!"
George Copos, patronul grupării de lângă Podul Grant, s-a făcut foc şi pară pe Baze Ilijoski. Finanţatorul giuleştenilor a anunţat că atacantul macedonean va fi sancţionat aspru pentru gestul pe care l-a comis. "Ilijoski va plăti cu vârf şi îndesat! Aşa se întâmplă când nu ai mentalitate. Cu asta te naşti, nu te mai poţi schimba acum. Până acum nu aveam atacant, dar, odată cu venirea lui Marius Bilaşco, suntem acoperiţi", a declarat George Copos, la postul Digi Sport.
Patronul rapidist şi-a declarat sprijinul pentru Neluţu Sabău şi după eliminarea din Liga Europa, criticându-i pe blogul personal pe jucătorii care se plângeau de antrenor: "Nici un jucător fără dorinţa de victorie şi de trofee nu va avea z