Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bloomberg: Există viaţă şi după restrângerea serviciilor bancare

Publicat in Romania Libera, luni 20 august 2012 ·

Fondul Monetar Internaţional consideră că grupurile financiare vestice au „umflat" creşterea economică a Europei de Est cu 1,5% pe an până în 2008. "Bilanţul acestor economii va fi mult mai curat. Creşterea economică în contextul unui avans mai moderat al creditului poate fi mai echilibrată", spune Kieran Curtis, manager la Aviva Investors Londra, fond cu active de 4,5 miliarde de dolari pe pieţele emergente.

Situaţia Europei de Est din ultimii ani şi din prezent este asemănătoare crizelor din ţările nordice de la începutul anilor '90 şi din Asia de la sfârşitul aceluiaşi deceniu. În ambele cazuri, creşterea rapidă şi puternică a creditului şi influxul puternic de capital străin au creat baloane speculative care s-au „spart" zgomotos. Ambele regiuni au trecut apoi prin recesiuni. Cu toate acestea, pentru unele din economiile afectate a urmat un deceniu de creştere. Datoria populaţiei a scăzut în Suedia de la 140% din venituri în 1990 la 80% în 1995, iar în Thailanda scăderea puternică a importurilor a transformat un deficit comercial de 16 miliarde de dolari într-un excedent de 2,5 miliarde de dolari într-o perioadă de numai cinci ani. Guvernele din ţările nordice şi-au îmbunătăţit disciplina fiscală o dată cu ieşirea din criză, potrivit unui raport al McKinsey Global Institute. Continuând paralela, disciplina fiscală pare acum cuvântul de ordine şi în Europa de Est.

Similar, statele din Europa de Est şi-au redus substanţial deficitele de cont curent în ultimii trei ani, iar băncile est-europene se bazează în tot mai mare măsură pe banii atraşi pe plan local. La nivel regional, raportul dintre credite şi depozite a scăzut la 101% în februarie, de la 120% în ianuarie 2009, potrivit unui raport al Raiffeisen Bank.

„Criza ne-a învăţat că ceea ce se întâmpla mai demult nu a fost sustenabil. Trebuie să trecem la un model diferit", comentează pentru Blo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 8 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 12 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 4 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 2 ore
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°