Lucrările de construcţie a noului sediul al procuraturii au început luni, acestea fiind executate de o firmă din Bacău. Reprezentanţii firmei au adus deja utilajele cu care vor lucra. „Ne-am apucat deja de lucru, constructorii sunt aici şi au adus şi utilajele cu ei“, ne-a spus prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea Ion Lefter.
Noul sediu al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea va fi construit între actualul sediu al Procuraturii şi Colegiul „Alexandru Ioan Cuza“, chiar în spatele statuii domnitorului Cuza, unde este un teren liber. Proiectul prevede ca într-un singur imobil, să îşi aibă sediile trei dintre cele mai importante unităţi de parchet din judeţ, respectiv Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, Parchetul de pe lângă Judecătoria Focşani şi Biroul Teritorial Vrancea al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Viitoarea clădire va fi una modernă şi va corespunde tuturor cerinţelor unui act de justiţie modern.
Şeful procurorilor vrânceni se luptă de ani de zile pentru construcţia noului sediu al procuraturii, având în vedere că în actuala clădire, care este un fost conac boieresc, plouă din când în când, nu este spaţiu suficient pentru arhivarea dosarelor şi nici cameră de arest.
Încă de săptămâna trecută, spaţiul pe care se va construi sediul a fost eliberat de garajele care erau amplasate pe el.
Lucrările de construcţie a noului sediul al procuraturii au început luni, acestea fiind executate de o firmă din Bacău. Reprezentanţii firmei au adus deja utilajele cu care vor lucra. „Ne-am apucat deja de lucru, constructorii sunt aici şi au adus şi utilajele cu ei“, ne-a spus prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea Ion Lefter.
Noul sediu al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea va fi construit între actualul sediu al Pro