Minerii au fost şi rămân protagoniştii puterii şi opoziţiei de Gorj, mulţi reprezentaţi ai mineritului între care citând numai garnitura actuală cu senatorul Ion Ruşeţ, deputaţii Constantin Severus Militaru, Cosmin Popescu şi de ce nu senatorul Toni Mihail Greblă, cândva reprezentantul unei structuri a mineritului privat. Este suficient să argumentăm teoria noastră cu privire la reprezentarea mulţimilor. În 1997 pe Valea Motrului lucrau 17.000 de angajaţi în minerit şi întreprinderile conexe iar acum numărul lor nu trece de 3.000. În tot Gorjul situaţia este asemănătoare, restructurarea mineritului fiind una costisitoare şi dramatică. Judeţul a suferit pierderi economice importante iar minoritatea parlamentară a mineritului nu a reuşit niciodată să impună un sistem de conservare a activităţilor în domeniul al cărui efect negativ se va vedea în următorii ani. Secetele prelungite vor obliga guvernele României să se reîntoarcă la exploatarea cărbunelui pentru a păstra producerea energiei electrice peste pragul de necesitate naţională. Din păcate nu mai există nici specialiştii necesari reluării activităţilor de producţie în minerit iar mineritul privat evoluează încă în stadii empirice. Pe 22-24 august minerilor li se acordă privilegiul sărbătoririi Zilei Minerilor după vechile rânduieli, din timpul sistemului comunist, adică o masă la ieşirea din schimb al cărei cost este de 27 lei şi câte o petrecere câmpenească în zilele de sâmbătă şi duminică în locaţiile consacrate din zăvoaiele Gorjului. Desigur, elita mineritului se va reuni împreună cu elita politică în locaţia de la Cula Glogovenilor, într-o sărbătoare privată şi ferită de prea multă publicitate. Aşa cum se ştie posturile de conducere din minerit au o strânsă legătură cu puterea politică, una dintre marile greşeli ale sistemului politic românesc, care a înlocuit competenţele profesionale cu apartenenţa la