Împreună cu alţi colegi de la ambulanţă şi doi poliţişti, asistentul a încercat să o conducă pe femeia bolnavă de la casă la maşina ambulanţei pentru a o transporta la spital, însă femeia a scos un cuţit din mâneca bluzei şi a înfipt-o în abdomenul bărbatului. Din fericire asistentul a supravieţuit, însă este internat la spital cu răni grave.
"Am fost solicitaţi la locuinţa unei femei care făcea criză de schizofrenie, iar când colegii au ajutat-o să se deplaseze până la ambulanţă, iar când colegul meu i-a indicat direcţia spre maşină, aceasta a scos cuţitul din mânecă şi a l-a lovit în abdomen. Lama cuţitului a intrat la 6-7 cm în abdomen", spune Mihaela Pop, asistenta şefă a Servicului Judeţean de Ambulanţă.
Potrivit medicilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare, asistentul a supravieţuit, iar acum este internat la spital pentru tratament. Femeia a fost supusă unor investigaţii medicale pentru a se stabili stadiul bolii de care suferă şi măsura în care ea ar putea fi trasă la răspundere.
Împreună cu alţi colegi de la ambulanţă şi doi poliţişti, asistentul a încercat să o conducă pe femeia bolnavă de la casă la maşina ambulanţei pentru a o transporta la spital, însă femeia a scos un cuţit din mâneca bluzei şi a înfipt-o în abdomenul bărbatului. Din fericire asistentul a supravieţuit, însă este internat la spital cu răni grave.
"Am fost solicitaţi la locuinţa unei femei care făcea criză de schizofrenie, iar când colegii au ajutat-o să se deplaseze până la ambulanţă, iar când colegul meu i-a indicat direcţia spre maşină, aceasta a scos cuţitul din mânecă şi a l-a lovit în abdomen. Lama cuţitului a intrat la 6-7 cm în abdomen", spune Mihaela Pop, asistenta şefă a Servicului Judeţean de Ambulanţă.
Potrivit medicilor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare, asistentul a supravieţuit, iar acum este internat la spital pentru tra