Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PATRICIU află LUNI sentinţa în dosarul Rompetrol. Procurorii au cerut 20 de ani de ÎNCHISOARE

Publicat in Romania Libera, luni 20 august 2012 ·

Tribunalul Bucureşti urmează să pronunţe, luni, decizia în dosarul Rompetrol, în care omul de afaceri Dinu Patriciu a fost trimis în judecată alături de alte 11 persoane în septembrie 2006, potrivit realitatea.net

Procurorul a cerut, la ultima şedinţă de judecată, care a avut loc în 18 iulie, pedepse orientate spre maximum pentru Dinu Patriciu şi Alexandru Bucşă, în dosarul Rompetrol, în timp ce pentru ceilalţi inculpaţi a solicitat pedepse orientate spre minimum.

Judecarea dosarului Rompetrol s-a reluat în septembrie 2011, după un an de suspendare, iar în 16 noiembrie 2011 Tribunalul Bucureşti a stabilit că niciuna dintre acuzaţii nu s-a prescris, aşa cum susţineau avocaţii, deoarece perioada de aproape un an în care cazul a stat la CCR nu este luată în calcul la termenul de prescripţie.

Astfel, instanţa a constatat că în perioada septembrie 2010 - august 2011, judecarea cazului a fost suspendată, deoarece Curtea Constituţională a României (CCR) a fost sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate. De asemenea, Tribunalul a constatat că perioada de aproape un an întrerupe curgerea prescripţiei. În caz contrar, pentru două dintre infracţiunile reţinute în sarcina unora dintre acuzaţi ar fi intervenit prescripţia specială.

Procurorii au finalizat, în data de 8 septembrie 2006, urmărirea penală în dosarul Rompetrol, respectiv partea referitoare la creanţa Libia şi manipularea pieţei de capital, şi l-au trimis în judecată pe omul de afaceri Dinu Patriciu pentru şapte capete de acuzare. Patriciu este judecat pentru iniţierea unui grup de crimă organizată, spălare de bani în formă agravantă, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, înşelăciune, delapidare, divulgare de informaţii cu caracter privilegiat şi manipularea pieţei de capital.

Procurorii DIICOT au mai trimis în judecată în aceeaşi cauză alte 11 persoane, printre care şi pa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 36 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 16 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 20 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 54 minute
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 36 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum o ora
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum 2 ore
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°