Consiliul de administraţie al Spitalului "Sfântul Ioan" din Bucureşti a decis urgentarea dosarului de pensionare a doctorului Mircea Conea, începând cu 1 septembrie, şi schimbarea medicului coordonator de la conducerea Maternităţii Bucur, a declarat, luni, managerul spitalului, Alexandru Ciocâlteu.
"Medicul coordonator al Maternităţii Bucur va fi conferenţiar doctor Liana Pleş, iar ea va hotărî schimbările ulterioare, respectiv asistentul medical coordonator. Am luat aceste decizii în urma incidentului în care a fost implicat medicul Conea, dar şi ca urmare a reacţiilor personalului medical care au pus afişe pe pereţi potrivit cărora oamenii care nu respectă personalul medical, nu au ce căuta în spital, făcând abstracţie de gestul deloc profesional al colegului lor doctorul Conea", a declarat prof. dr. Alexandru Ciocâlteu, potrivit Mediafax.
Medicul Mircea Conea de la Maternitatea Bucur, prins în flagrant luând mită 700 de lei de la soţul unei femei căreia urma să-i facă o cezariană, este cercetat în libertate, după ce, vineri, Tribunalul Bucureşti a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Doctorul Conea a fost prins în flagrant, joi seară, în timp ce primea 700 de lei de la soţul unei femei pe care medicul urma să o opereze de cezariană, anterior acesta refuzând 300 de lei, pe motiv că suma este insuficientă, potrivit Parchetului Capitalei.
Soţul femeii a sesizat anchetatorii, reclamând că medicul Mircea Conea a condiţionat efectuarea operaţiei de cezariană de primirea unei sume de bani, s-a arătat într-un comunicat de vineri al Parchetului Capitalei.
Anterior sesizării, soţul femeii îi dăduse medicului Mircea Conea suma de 300 de lei, pe care acesta i-a restituit-o "pe motiv că este insuficientă, condiţionând actul medical de primirea sumei de 700 de lei", a precizat Parchetul