Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU: Supermarketurile din România şi Bulgaria au înregistrat performanţe de mediu slabe

Publicat in Capital, luni 20 august 2012 ·

Supermarketurile din Bulgaria şi România nu se ridică la nivelul aşteptărilor în ceea ce priveşte politica de mediu, potrivit primului studiu privind sustenabilitatea verde, transmite filiala bulgară a organizaţiei WWF.

Studiul urmăreşte performanţa a câte 10 retaileri din fiecare ţară prin prisma a 6 domenii-cheie: produse pescăreşti, produse lactate, legume şi fructe, produse din hârtie, detergenţi şi politici de mediu. În Bulgaria, cea mai performantă reţea de supermarketuri a reuşit să obţină abia 5,93, ceea ce reprezintă abia o treime din scorul maxim de 18 puncte. Situaţia din România este puţin mai bună, dar nici acolo nimeni nu a reuşit să strângă mai mult de 42,9% din punctajul maxim.

Ioana Buşilă de la WWF România explică faptul că retailerii din România au o performanţă medie în ceea ce priveşte produsele lactate şi ouă, dar au note foarte proaste când vine vorba de legume şi fructe, peşte, produse din hârtie, detergenţi. De exemplu, nici una dintre cele 10 companii analizate nu vinde fructe şi legume organice produse în România şi doar 26,85% dintre toate fructele şi legumele oferite sunt produse în ţară, ceea ce lasă mult de dorit în ceea ce priveşte produsele de origine locală.

Situaţia în Bulgaria este similară, spune Iva Bratanova de la filiala bulgară a organizaţiei. Ouăle organice şi produsele din hârtie reciclată sunt disponibile în aproape toate magazine, dar fructele şi legumele produse în ţară sunt greu de găsit, precum şi produsele provenite din pescuitul sustenabil.

Studiul cuprinde şi o serie de recomandări din partea WWF pentru reducerea impactului industriei de retail asupra mediului şi a comunităţilor locale.

Sursa: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum o ora
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 18 minute
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Tânăra din Iaşi care a accidentat mortal patru angajaţi ai unei societăţi a primăriei şi a rănit alţi patru a fost condamnată la 24 de ani de închisoare. Decizia Tribunalului Iaşi nu este definitivă

News.ro acum o ora
Tânăra din Iaşi care a accidentat mortal cu maşina, beată fiind, patru oameni şi a rănit alţi patru, în vara anului 2022, a fost condamnată la 24 de ani de închisoare pentru omor calificat, tentativă la omor calificat şi conducerea unui vehicul sub

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 48 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum o ora
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

ANPM: Peste 1.500 de kilometri de șosele și căi ferate au primit acorduri de mediu în 2024

Capital acum o ora
Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, a vorbit despre acordurile de mediu primite în 2024 pentru proiecte de infrastructură. El a precizat că s-au înregistrat progrese în emiterea acestor ac

Ilie Bolojan: Forul statutar al PNL, convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale / PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, prin semnarea protocolului coaliţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că forul statutar al PNL a fost convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. El a mai spus că PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, p

Vâlcea: Medic de familie, filmat în timp ce reproşează unui pacient că merge la cabinet: „Iar venişi? (...)Hai la revedere! Ieşi afară de la mine din cabinet!”/ Explicaţiile doctoriţei

News.ro acum 2 ore
Un medic de familie de la un dispensar din mediul rural din judeţul Vâlcea a fost filmat în timp ce repede pacienţii, nemulţumit că un bărbat a mers la cabinet fără a fi programat. Câmd fiica pacientului încearcă să i se adrese, medicul refuză orice

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

1°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/1°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°